Competiția a fost organizată de către polițiștii din cadrul Biroului de Pregătire Profesională cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale.
48 de polițiste și polițiști au participat la competiție.
Participanții au parcurs câte 2 probe contra cronometru: un statică și una dinamică.
Manșa statică s-a desfășurat prin efectuarea a 6 focuri de armă asupra țintei cu cercuri, în timp ce proba dinamică a constat în efectuarea a 15 focuri la ținta de tip E.S.K.
Cele mai bune punctaje au fost obținute de către polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Protecție Internă, Serviciului Criminalistic și Serviciului de Investigații Criminale.