În zilele de marți 13 ale fiecărei luni din an, ISU organizează “Ziua Informării Preventive”.
Derulate sub sloganul “Preveniţi ghinionul”, activităţile informativ-educative urmăresc conştientizarea opiniei publice/cetăţenilor asupra pericolelor la care se poate/pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de risc generatoare de situaţii de urgenţă.
Mesajul pompierilor se adresează atât copiilor, cât și părinților, bunicilor, tutorilor sau altor persoane care au responsabilitate pentru siguranța celor mici.
Ziua Informării Preventive (marți, 13 iunie) va fi marcată la ISU Satu Mare prin organizarea Zilei Porților Deschise și a mai multor puncte de informare preventivă.
Astfel, toți cei care doresc să viziteze sediile ISU (copii și adulți) pot veni mâine între orele 09:00 - 16:00 la sediile subunităților noastre din Satu Mare, Carei și Negrești Oaș.
Vizitatorii vor putea observa aspecte specifice activității pompierilor, vor asista la exerciții și demonstrații și vor primi răspuns la toate întrebările legate de prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență.
De asemenea, personal din cadrul Inspecției de Prevenire va organiza în locuri cu afluență mare de cetățeni puncte de informare preventivă, unde cei interesați vor primi materiale informative specifice.