pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Începând cu 1 august, Guvernul a decis reducerea TVA la 9% pentru lucrările agricole

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
TVA-ul pentru servicii agricole, seminţe, pesticide şi îngrăşăminte scade de la 20% la 9%, a anunţat premierul Dacian Cioloş,
care şi-a exprimat speranţa că măsura va avea efecte pozitive asupra preţurilor furnizorilor din domeniu şi va scoate de la "negru" anumite prestaţii, în agricultură.
"TVA-ul pentru lucrări agricole, pentru livrarea unor in-put-uri necesare pentru producţia agricolă, cum ar fi seminţe, îngrăşăminte, pesticide şi alte produse necesare însămânţării sau cultivării plantelor în agricultură, dar şi pentru prestarea de servicii specifice lucrărilor agricole şi întreţinerii lucrărilor agricole (...) scade de la 20 la 9%", a anunţat Dacian Cioloş, marţi, la începutul şedinţei Executivului.
În opinia sa, această măsură va stimula efectuarea de servicii de calitate şi va creşte productivitatea, dar va scoate de la "negru" anumite prestaţii din domeniul agricol.
"Sper ca această măsură să se repercuteze pozitiv şi asupra preţurilor pe care furnizorul de in-put-uri în agricultură le vor propune agricultorilor sau altfel spus ne aşteptăm să vedem această reducere a TVA reflectată şi în preţul pe care furnizorii de seminţe, de îngrăşăminte, de produse de întreţinere a culturilor agricole le vor propune agricultorilor", a spus prim-ministrul.
El le-a cerut ministrului Agriculturii şi celui de Finanţe să monitorizeze evoluţia preţurilor în urma adoptării reducerii TVA şi să facă public diferenţa.
"Sunt convins că şi agricultorii la rândul lor vor face acest lucru pentru că este în interesul tuturor, şi al furniozorilor de in-put-uri, dar şi al agricultorilor şi al economiei din România să avem o agricultură mai performantă", a afirmat premierul.
sursa: Mediafax

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii