Azi, 11 aprilie, s-a semnat contractul de asociere în participație între Air Oradea (compania publică a Primăriei Oradea și Consiliului Județean) și compania aeriană HiSky Europe.
Contractul a fost parafat la sediul companiei aeriene din Chișinău, fiind semnat de city-managerul Mihai Jurca, reprezentantul Air Oradea S.A și Iulian Scorpan, reprezentantul companiei HiSky.
În baza acestui contract, compania aeriană HiSky va opera 5 zboruri pe săptămână pe ruta Oradea – București și retur, respectiv 3 zboruri pe săptămână pe ruta Oradea – Londra și retur. Cursele vor fi operaționale cel mai târziu din luna octombrie.
„Semnarea acestui contract ne va permite să avem orar și zboruri suplimentare spre București, cea mai mare și importantă piață din România și va redeschide ruta de Londra. De asemenea, operatorul va asigura și zboruri charter de pe Oradea, pentru a oferi orădenilor și bihorenilor confortul unor vacanțe fără ore de condus spre alte aeroporturi. Investiția noastră de 750 de mii de euro pentru un business plan de 5 ani a fost gândită pentru a dezvolta zboruri stabile și pentru a susține eforturile deschiderii unei baze operaționale de pe Oradea, care ne va permite pe viitor să gândim și alte direcții de dezvoltare. Raportat la cifra de afaceri a business plan-ului, investiția publică este de 2%, riscul operării fiind asumat de compania HiSky. Doresc să mulțumesc conducerii companiei, domnului Iulian Scorpan și echipei sale pentru încrederea pe care ne-o oferă prinde deschiderea de noi zboruri de pe Aeroportul Oradea”, a precizat city-managerul Mihai Jurca.
HiSky deține o flotă de 8 aeronave de tip JET, cu configurații variate: 4 aeronave cu 180 de locuri, 1 aeronavă cu 144 de locuri, 2 aeronave cu 220 de locuri și 1 aeronavă cu 275 de locuri (aeronava cu care operează zboruri către SUA).
„Bihorul este unul dintre județele cu potențial, care a fost până acum slab deservit de transportul aerian. De aceea, am ales să stabilim aici cea de-a patra bază operațională a companiei, după București, Cluj și Chișinău. Pentru început, vom opera zboruri către două destinații. Prin ruta către București vom oferi, însă, orădenilor acces la întreaga noastră rețea de destinații. Avem un sistem de legături extrem de bine pus la punct, ceea ce înseamnă că, din Oradea, cu doar o scurtă oprire în capitală, pasagerii vor putea ajunge în alte zece orașe din Europa și din Statele Unite. Practic, zborul de la Oradea la New York va avea o durată de numai 12 ore”, a declarat Iulian Scorpan, CEO HiSky.
Air Oradea a fost înființată în octombrie 2021 de către Municipiul Oradea și Consiliul Județean Bihor, cu scopul de a dezvolta, în condiții concurențiale de piață, activitatea economică de operare zboruri aeriene de pe Aeroportul Internațional Oradea.