pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Important | Condiţii călătorie Franţa

Începând cu data de 15 ianuarie 2017, autorităţile franceze au reintrodus un sistem de autorizaţie prealabilă la ieşirea de pe teritoriul Franţei a minorilor neînsoţiţi de niciunul dintre reprezentanţii legali.
Această măsură îi priveşte pe toţi minorii care au reşedinţa în Franţa, indiferent de naționalitate. De asemenea, este recomandată completarea unei astfel de autorizații de ieșire și în cazul minorilor, indiferent de naționalitate, care au reședința în străinătate dar care sunt în posesia unui document de călătorie în care este înscrisă o adresă din Franța.

În aplicarea acestor dispoziții, începând cu data de 15 ianuarie 2017, minorii care au reședința în Franța (inclusiv de naționalitate română), care urmează să iasă de pe teritoriul acestui stat, fără a fi însoțiți de niciunul dintre părinți (reprezentanți legali), trebuie să prezinte autorităților vamale franceze:
- un document de călătorie valabil
- autorizația de ieșire, dată de unul dintre părinți
- o copie după documentul de identitate al părintelui care a semnat declarația de ieșire (pașaport, titlu de sejur); în normele de aplicare a decretului se menționează că documentul de identitate al părintelui care a dat declarația trebuie să conțină și semnătura acestuia (ceea ce nu este cazul cărții de identitate românești).

Autorizația de ieșire de pe teritoriul Franței îmbracă forma unei declarații pe proprie răspundere, în formă simplificată, supuse legislației penale privind falsul în declarații. Aceasta se completează pe un formular tip și nu presupune nicio formalitate suplimentară (autentificare, legalizare de semnătură sau altele).

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii