Acțiunea de informare și conștientizare este organizată în paralel cu Campania de control pentru depistarea și sancționarea cazurilor de muncă nedeclarată precum și cu celelalte campanii tematice organizate conform Programului de acțiuni aprobat pe anul 2017.
Obiectivul acțiunii:
- Creșterea gradului de conștientizare a entităților care pot avea calitatea de angajator și folosesc forță de muncă fără respectarea prevederilor legale în ceea ce privește consecințele sociale și economice pe care le produce munca nedeclarată,
- Creșterea gradului de conștintizare a persoanelor care desfășoară activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă în ceea ce privește consecințele sociale și economice pe care le produce munca nedeclarată,
- Clarificarea unor aspecte în ceea ce privește modul de interpretare și de aplicare a unor prevederi legale în domeniul relațiilor de muncă,
- Stabilirea măsurilor ce se impun pentru respectarea și aplicarea corectă a prevederilor legale în vigoare în domeniul relațiilor de muncă.
Grup țină:
- Entitățile care desfășoară activitate în domeniile ce înregistrează o incidență crescută a muncii nedeclarate (construcții, exploatarea și industrializarea lemnului, alimentație publică, agricultură etc.)
- Categoriile de persoane vulnerabile: persoane cu nivel de educație scăzut, persoane din zone izolate și defavorizate; tineri și copii, pentru care consecințele prestării unei activități în afara cadrului legal pot avea repercursiuni grave asupra dezvoltării fizice și prihice ulterioare.
Acțiuni ale Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare
Până la data prezentei, au fost organizate la sediul I.T.M. Satu Mare două întâlniri cu reprezentanți ai unor angajatori din domeniile cu incidență crescută a muncii nedeclarate (exploatarea și prelucrarea lemnului), la care au participat reprezentanți ai peste 50 de angajatori, întâlniri în cadrul cărora au fost prezentate efectele negative ale muncii nedeclarate, atât pe termen scurt cât și pe termen lung, atât pentru individ și societate, cât și pentru economie și și pentru mediul concurențional. În cadrul dezbaterilor a fost subliniat faptul că persoanele primite la muncă fără forme legale de angajare sunt mai puțin informate și instruite cu privire la măsurile și regulile de securitate și sănătate în muncă, fiind mai expuse riscurilor de accidentare și sau boli profesionale.
În cooperare cu Inspectoratul Școlar Județran și cu conducerea unităților școlare au fost organizate întâlniri (dezbateri) cu elevi din licee tehnologice și colegii tehnice:
- Colegiul Tehnic Eliza Zamfirescu Satu Mare,
- Colegiul Național Kolcsey Ferenc Satu Mare,
- Colegiul Tehnic Unio Traian Vuia Satu Mare ,
- Colegiul Economic Gheorghe Dragos Satu Mare,
- Liceul Tehnologic Simion Bărnuțiu Carei,
- Colegiul Tehnic I.I.C. Brătianu Satu Mare,
- Liceul Tehnologic Ioniță G. Andron Negrești Oaș,
- Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară G.E. Palade Satu Mare.
La aceste întâlniri au participat peste 500 de elevi din clasele a XI-a de liceu și din ultimul an de școală profesională de la cele 8 unități școlare (clasele a XII-a fiind deja în perioada examenelor/bacalaureat ) . În cadrul dezbaterilor cu elevii a fost subliniat faptul că deși potrivit prevederilor Codului Muncii obligația întocmirii contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului, însă contractul individual de muncă fiind un act bilateral, răspunderi în acest sens revin și salariatului, acesta fiind în drept să semnaleze (sesizeze) inspectoratului teritorial de muncă faptul că nu i s-a înmânat un exeplar al contractului individual de muncă înainte de data începerii activității, și/sau, după caz, să se adreseze instanței judecătorești competente și să solicite despăgubiri corespunzătoare pentru neîndeplinirea de către angajator a obligațiilor de informare (prevăzute de art. 16 – 19 din Codul Muncii). Mai mult chiar, potrivit prevederilor art. 260 alin.(1) lit.f) din Codul Muncii, și prestarea muncii de către o persoană fără încheierea unui contract individual de muncă constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 1000 lei.
În cadrul dezbaterilor cu elevii a fost subliniat de asemenea faptul că în perioada vacanțelor elevii și studenții pot fi încadrați în muncă, cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la munca tinerilor, această activitate fiind utilă tinerilor atât pe termen scurt, prin remunerația obținută, dar și pe temen lung, prin experiența în muncă dobândită (aceasta fiind deseori evocată/cerută de angajatorii care recrutează forță de muncă).
Pentru perioada următoare sunt programate și alte întâlniri cu reprezentanți ai unor angajatori din domeniile cu incidență crescută a muncii nedeclarate, dezbateri în cadrul Comisiei de dialog social, precum și întălniri cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în cooperare cu A.J.O.F.M. și cu unități ale administrației publice locale.