Planul de activități în vederea atingerii obiectivului, respectiv acordarea titlului de Capitala Tineretului din România, municipiului Satu Mare, a fost prezentat vineri, 30 iunie, în cadrul unei întâlniri, organizată la sediul Primăriei municipiului Satu Mare. În deschiderea prezentării, primarul municipiului a subliniat că acest proiect își propune mobilizarea tinerilor pentru a se implica activ în comunitatea sătmăreană.
- “Prin susținerea acestui proiect continuăm să susținem tinerii sătmăreni cu inițiativă, care doresc să contribuie la dezvoltarea acestui oraș. Tinerii din Asociația “ Samstudia“ au demonstrat de mai multe ori că au mult simț civic, lucru pe care noi dorim să îl încurajăm. De altfel, așa cum știți deja, investim în tineret și în preocupările lor, în educația lor. Am constituit acel fond destinat exclusiv asociațiilor de tineret, în valoare de 200 de mii de lei, paralel am majorat alocarea sumelor pentru învățământ cu 2 milioane de lei și am organziat în premieră pentru Satu Mare o bursă a locurilor de muncă pentru tineri, în Cluj-Napoca”, a precizat edilul municipiului Satu Mare.
Competiţia naţională pentru titlul de Capitala Tineretului din România îşi desemnează în această toamnă câştigătorul pentru 2018. Data limită până la care pot fi depuse candidaturile complete pentru titlul de “Capitala Tineretului din România 2018“ este 16 iulie 2017, ora 23:59.
Mai multe detalii despre competiție găsiți AICI.