Tabăra, care se află la cea de 16-a ediţie şi se desfășoară în intervalul 11- 18 iulie a.c., este organizată de Căpitănia de Poliție a județului Szabolcs-Szatmar-Bereg în colaborare cu Organizația Județeană de Prevenire a Accidentelor, în orașul Nyiregyhaza. Pe lângă copiii polițiștilor români, în tabără mai participă copii ai polițiștilor din Ungaria și Ucraina.
Pe parcursul taberei, copiii vor participa la activități instructiv-educative legate atât de circulația pe drumurile publice, în calitate de bicicliști sau pietoni, cât și de modurile de acțiune în caz de accidente și de acordare a primului ajutor, activități la care vor fi stimulați să participe prin jocuri și concursuri. În cadrul activităților recreative, copiii vor beneficia de existența în proximitate a complexului termal din localitate dar și de vizite la Grădina Zoologică.