La întâlnire au participat şi alţi reprezentanţi din conducerea ANSVSA, respectiv din conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor(DSVSA) Satu Mare.
În cadrul şedinţei, primarilor li s-au adus la cunoştinţă măsurile care s-au luat în cazul focarului de pestă porcină confirmat pe raza municipiului Satu Mare şi obligativitatea pe care o au în privinţa prevenirii extinderii acestui focar.
Prefectul Darius Filip a solicitat ferm ca reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale să respecte măsurile transmise şi să anunţe de îndată orice modificări survenite în zona lor de competenţă.
Conducerea DSVSA a cuprins peste 20 de UAT-uri în zona de supraveghere unde se ridică gradul de alertă la nivel maxim.
În această zonă, primarii trebuie să întreprindă următoarele măsuri:
- să acorde sprijin medicilor veterinari în vederea efectuării unui recensământ al exploatațiilor cu suine de pe raza de activitate;
- niciun porc sau alt animal domestic să nu părăsească exploatația;
- se anunță interdicția de a ieși cu animalele la pășune;
- se interzice organizarea de târguri de animale, aglomerări de animale, expozitii sau orice alte evenimente care implică mișcarea animalelor indiferent de specie;
- să actualizeze lista cu personalul nominalizat pentru intervenția în teren în caz de boli majore ; se verifică şi se refac stocurile de materiale , echipamente și utilaje necesare intervenției în teren în caz de boli majore;
- orice situație de îmbolnăvire sau mortalitate se va anunța imediat la D.S.V.S.A. Satu Mare – TEL : 0760789016;
În continuare redăm lista cu UAT-urile și localitățile din zona de supraveghere instituită de către DSVSA Satu Mare:
1. UAT Agriș: Agriș,
2. UAT Apa: Apa, Lunca Apei, Someșeni,
3. UAT Ardud: Ardud, Ardud Vii, Sărătura, Gerăușa, Mădăras, Baba Novac,
4. UAT Batarci: Șirlău, Comlăușa, Batarci, Tămășeni,
5. UAT Botiz: Botiz, Ciuperceni,
6. UAT Culciu: Culciu Mare, Culciu Mic, Cărășeu, Lipău,
7. UAT Doba: Doba, Boghiș, Traian,
8. UAT Dorolț: Dorolț, Petea, Dara, Atea,
9. UAT Halmeu: Halmeu, Dabolț, Băbești, Halmeu Vii, Mesteacăn,
10. UAT Homoroade: Necopoi, Homorodu de Jos, Homorodu de Mijloc, Chilia, Homorodu de Sus, Solduba,
11. UAT Lazuri: Bercu, Pelișor, Nisipeni, Noroieni, Lazuri, Peleș,
12. UAT Livada: Adrian, Livada, Livada Mică, Dumbrava,
13. UAT Medișu Aurit: Iojib, Medieș Râturi, Medieșu Aurit, Românești, Băbășești, Potău,
14. UAT Micula: Micula, Micula Nouă, Bercu Nou,
15. UAT Odoreu: Odoreu, Mărtinești, Berindan, Eteni, Vânătorești,
16. UAT Păulești: Păulești, Petin, Ambud, Apateu, Amați, Rușeni, Hrip,
17. UAT Porumbești: Porumbești, Cidreag,
18. UAT Satu Mare: Satu Mare, Sătmărel,
19. UAT Tarna Mare: Bocicău, Valea Seacă,
20. UAT Terebești: Gelu, Aliza,
21. UAT Turulung: Turulung, Turulung Vii, Drăgușeni,
22. UAT Valea Vinului: Valea Vinului, Roșiori, Măriuș, Sîi,
23. UAT Vetiș: Vetiș, Oar, Decebal,
24. UAT Viile Satu Mare: Viile Satu Mare, Cionchești, Medișa, Tătărăști, Tireac.