Pe durata celor 8 zile ale evenimentului desfășurat la 5 scene, organizatorii au pregătit peste 150 de evenimente printre care concerte, spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte.
La eveniment sunt așteptați aproape 70 de mii de vizitatori.
În cadrul conferinței de presă, organizatorii celei de-a 16-a ediții a Zilelor Maghiare Partium au vorbit despre pregătirile rămase pe ultima sută de metri, respectiv au prezentat programul detailat al evenimentului care se arată a fi pe placul tuturor generațiilor. Szőcs Péter, președintele Fundației Identitas și coorganizator al evenimentului a subliniat faptul că fundația este, încă de la începuturi, susținătorul și coorganizatorul evenimentului. Prima ediție a Zilelor Maghiare Partium a fost organizată în anul 2002, vizitată atunci de un public de doar câteva mii de persoane, însă astăzi numărul acestora atinge aproape 70 de mii de vizitatori. Președintele fundației a menționat și data în care debutează evenimentul, a 16-a ediție se deschide pe data de 20 august, sărbătoarea Sfântului Rege Ștefan, ziua fondării statului Maghiar creștin.
Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare, unul dintre inițiatorii Zilelor Maghiare Partium, i-a felicitat pe organizatori care au reușit, și de data aceasta, să alcătuiască un program de înaltă calitate cu evenimente culturale semnificative.
Consilierul a salutat, de asemenea, cooperare a întreprinzătorilor cu ajutorul căreia, evenimentul poate fi materializat an de an.
Pataki a mulțumit contribuția susținătorilor din România, dar și celor de peste hotare, exprimându-și speranța în continuarea colaborării pe viitor în vederea continuității acestui eveniment exemplar.
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábo, a felicitat, de asemenea, echipa de organizatori, căci evenimentul va anima viața municipiului și, ținând seama de numărul crescând al vizitatorilor, constituie, în același timp, și un mare aport turistic.
Magyar Lóránd, deputat parlamentar, împărtășește părea primarului, adăugând faptul că Zilele Maghiare Partium are și caracter de consolidare a tinerei generații sătmărene, căci munca organizatorilor a fost ajutată de peste o sută de tineri voluntari. A subliniat că evenimentul administrează cu succes atât resursele umane, cât și cele materiale. În cadrul evenimentului, deputatul urmează să susțină o prelegere despre strategia agricolă a județului Satu Mare.
Stier Péter, organizator principal, a prezentat programul detailat al celei de-a 16-a ediții a Zilelor Maghiare Partium, care poate fi consultat și pe site-ul evenimentlui www.partiuminapok.ro, respectiv pe pagina Facebook. Cu ajutorul acestor mijloace electronice sunt puse la dispoziția publicului informații actualizate în legătură cu evenimentele pentru ca nimeni să nu rateze ocazia de a participa la programul preferat. Programul integral este accesibil și pe mobil, descărcând aplicația FestivApp.
Organizatorul principal și-a exprimat mulțumirile celor peste 100 de întreprinzători și 25 de organizații civile, respectiv voluntarilor, fără de contribuția cărora nu s-ar fi putut materializa actuala ediție a Zilelor Maghiare Partium.
Stier a mai menționat o informație esențială, anume faptul că, având în vedere problemele de trafic existente în oraș și dorind să nu îngreuneze și mai mult situația persoanelor care circulă cu autoturisme, scena de pe starda 1 Decembrie va fi poziționată în curtea Liceului Teologic Reformat.