pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Gest plin de omenie | Cinci copii rămași fără tată, ajutați de pompieri cu brad și cadouri

Cu puțin înainte de Ajunul Crăciunului, pompierii sătmăreni s-au implicat într-o acțiune umanitară, ce a avut scopul de a alina suferința unei familii din localitatea Agriș, care în data de 11 a acestei luni, a pierdut un membru în urma unui accident rutier.
Este vorba de tragedia produsă în jurul orei 07:00, în zona Pădurea Noroieni, când camioneta în care se afla un bărbat în vârstă de 40 de ani ieșit de pe carosabil și s-a izbit de un stâlp de înaltă tensiune.
Două echipaje de intervenție S.M.U.R.D., ajunse în cel mai scurt timp la fața locului, au făcut tot posibilul ca să readucă la viață victima aflată în stop cardio respirator, însă aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată.
Pentru cei cinci copilași, rămași orfani de tată și pentru mămica lor văduvă, aflați și înainte de această tragedie într-o situație materială precară, pompierii sătmăreni și-au deschis sufletele, oferindu-le câteva lucruri de care familia greu încercată avea mare nevoie.
Înţelegând şi apreciind importanţa ajutorului, cadrele ISU Satu Mare au pregătit, prin contribuţie benevolă, pachete cu haine, încălţăminte, lenjerii de pat, rechizite şcolare, dulciuri, răcoritoare, produse alimentare și de îngrijire personală, aparatură electrocasnică și un brad de Crăciun.
Prin gestul lor, pompierii au dorit să aducă un strop de bucurie şi speranţă de mai bine în sufletele membrilor respectivei familii, rămaşi de sărbători în doliu.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii