pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

METEO. Urmează două săptămâni cu vreme capricioasă

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Se anunță vreme capricioasă pe parcursul următoarelor două săptămâni (12 - 25 martie), la nivelul întregii ţări, cu perioade cu temperaturi maxime cuprinse între 10 şi 18 grade Celsius, dar şi intervale cu precipitaţii însemnate cantitativ pe arii extinse, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

În Maramureş, primele zile ale prognozei vor fi caracterizate de temperaturi în uşoară scădere, de la 16 grade ziua şi 5 - 6 grade noaptea la începutul intervalului, spre 10, respectiv zero grade, în jurul datei de 15 martie. Va urma o creştere uşoară, cu două-trei grade, de scurtă durată însă, întrucât între 18 şi 20 martie vremea va deveni rece pentru această perioadă a anului. După această dată şi până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, temperatura aerului va fi în creştere de la o zi la alta, dar se va menţine uşor sub valorile climatologic normale, astfel încât, pe 25 martie, maximele diurne vor fi de aproximativ 10 grade, iar minimele nocturne vor atinge cel mult două grade, în medie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar îndeosebi în intervalele 12 - 13, 16 - 19ş.i 22 - 25 martie, când acestea se vor semnala pe arii relativ extinse şi se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii