pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

O nouă acțiune de colectare de ghiozdane organizată de Caritas

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Anul trecut, în cele cinci centre de copii ale organizației, peste 500 de școlari au participat la activități educative. 

Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, prin centrele sale de zi pentru copii, acordă atenție deosebită educării copiilor și tinerilor proveniți din medii defavorizate.  

Specialiștii organizației depun zi de zi eforturi pentru ca și acei copii care trăiesc în familii cu o situație materială precară să frecventeze școala și să rămână în băncile școlii până la finalizarea studiilor. Astfel ei primesc o șansă pentru a avea o viață împlinită, devenind membri valoroși ai comunității locale.           

Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, înainte de începerea noului an școlar, organizează regulat acțiune de colectare de ghiozdane.

În cadrul acestei acțiuni, cetățenii dornici să facă un bine, sunt rugați să doneze ghiozdanele folosite, dar în stare bună ale copiilor și nepoților lor școlarilor aflați în dificultate, beneficiari ai centrelor de zi ale Caritas. 

Ghiozdanele sunt preluate la Centrul de Resurse pentru Integrare Socială şi Profesională Satu Mare al Caritas, situat pe strada B. Șt. Delavrancea Nr. 9, în perioada 8 – 24 august, de luni până vineri, între orele 12,00 și 16,00.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii