Conform scenariului, în urma coliziunii dintre o cisternă și un autoturism în localitatea Apa, pe DN 19 la ieșirea spre Baia Mare, cisterna s-a răsturnat existând două persoane încarcerate, iar din cisternă a început să se scurgă o substanță necunoscută, aceasta nefiind însemnată cu codul ADR corespunzător.
Exercițiul a presupus extragerea persoanelor încarcerate, acordarea primului ajutor răniților, intervenția autospecialei C.B.R.N. trimisă în sprijin din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Gh. Pop de Băsești” al Judeţului Maramureș şi evacuarea persoanelor aflate în imediata vecinătate a accidentului.