pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Asociația Freelife Satu Mare organizează, sâmbătă, un nou târg de adopții

Asociația Freelife Satu Mare organizează, sâmbătă, un nou târg de adopții. Târgul va fi deschis în incinta centrului comercial Aushopping Satu Mare, între orele 11,00 și 19,00.

La târg se va lansa cartea ”Cerșetori la Poarta Sufletului”, scrisă de Alexandra Pașca. O parte din prețul cărții va fi donat Asociației Freelife.

Autoarea invită cât mai mulți sătmăreni să viziteze târgul, să adopte căței sau măcar să ajute cu hrană sau sume modice cățeii și asociația.
”Poți să-ți scoți familia în oraș, la o prăjitură sau un film. Poți să te plimbi prin parc sau să numeri oameni fericiți. Să mergi la cumpărături și la sfârșitul zilei să te întorci acasă. Desigur, tu poți să faci ce vrei și nu e deloc important să le faci în ordinea în care sunt scrise. Omule, poți să faci ce vrei, toți putem face ce vrem, știu, dar mai știu că există oameni care nu fac doar ce vor, care fac și ce trebuie. Fac și în locul tău și în locul meu. Sâmbătă vor sta opt ore și ne vor aștepta, fie cu un gând bun, cu o mână de mâncare ori cu o mână plină de suflet. Cu un leu sau doi, ori cu un gest care face toți banii, cu adopția unui cățel dintre cei care vor fi prezenți acolo. Putem dona, mângâia, salva, cumpăra și strânge în brațe. Că trebuie. Că trebuie să vrem. Cine n-ar vrea o lume mai bună?
Cartea va fi și ea prezentă. Trebuie să știți că 10 lei din prețul unei cărți ajung la cățeii ce locuiesc în adăpostul făcut de oameni pentru ei, că au vrut, că fiecare viață trebuie să trăiască.
Personajele mele din carte sunt cățeii străzii, căței ce au fost cândva ai nimănui. Tare mult ne-am dori ca fiecare dintre cel ce adoarme acum în stradă să știe cum arată omul ce mângâie cu două mâini. Să primească toți măcar o casă. Un loc în suflet. E mult?
O să veniți? Oamenii asociației Freelife ne așteaptă. E momentul să le mulțumim, acum, deși n-ar fi destul nici așa. Datorită lor, multe bilete spre moarte s-au rupt iar șansa la viață a fost recâștigată. Cât merită un om ce oferă zile? Cât merită un suflet de prieten și prieten de suflet ce n-a cunoscut încă familia? Acum e momentul să le arătăm că oamenii există. Că noi, putem fi totul unui câine. Așa va ști ce este și familia. Noi. Noi suntem totul lor. Nu mă credeți pe cuvânt, încercați singuri ?. Adoptați, ajutați, donați.
Fiți oameni, dar unii care chiar există.
(suma primelor 10 cărți cumpărate rămâne integral în folosul cățeilor din adăpostul asociației Freelife)”, este invitația Alexandrei Pașca.

O să veniți?

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii