pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Află cum poți curăța șemineul de unul singur!

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Primăvara ne aduce vreme caldă, zilele devin din ce în ce mai însorite, iar temperaturile cresc încetul cu încetul. Dimineața ne trezim scăldați în raze de soare și auzim păsări care cântă și se bucură și ele de căldură.

Odată cu acestea însă încep și activitățile de primăvară, iar pentru că în zonele montane s-au înregistrat temperaturi scăzute până mai ieri, lemnele au ars în seminee și au menținut căldura în case. Dar este important de menționat că de fiecare dată când este aprins focul, se depun pe coșul de fum anumite resturi în urma arderii lemnului, ce pot fi periculoase dacă nu sunt înlăturate la timp. Este vorba despre gudron, un lichid vâscos, de culoare închisă, cu miros specific, care este rezultatul natural al combustiei. În afară de gudron, mai sunt și depuneri de fum, cenușă și alte reziduuri care se acumulează în șemineu.

Curățarea șemineului primăvara este obligatorie dacă vrei să fii sigur că îl poți folosi liniștit atunci când frigul va bate iar în geam

Iată care sunt recomandările specialiștilor de la PeFoc.ro atunci când vine vorba despre curățarea șemineului pe lemne:

  • Pentru că aceasta poate fi o activitate destul de murdară, asigură-te că porți haine vechi sau haine de lucru, ochelari de protecție sau mască, pentru a nu inhala particule de praf sau cenușă.
  • Asigură-te că suprafețele curate sunt acoperite cu ceva, iar în fața șemineului așază câteva coli de hârtie.
  • Golește focarul, scoate orice rămășite de lemn sau cărbune.
  • Curăță toată cenușa. O poți aduna într-un recipient din metal și apoi o poți recicla în grădină. Păstrează totuși o cantitate mică pentru a o folosi în sezonul reze. Aceasta ajută la menținerea focului.
  • Aspiră toate resturile rămase în focar.
  • Utilizează o perie de sârmă pentru a îndepărta cât mai mult gudron depus pe pereții șemineului. Poți, de asemenea, să amesteci bicarbonat de sodiu cu apă pentru a forma o pastă și apoi să freci bine pereții. Clătește apoi suprafața cu apă. Există și produse speciale folosite la îndepărtarea gudronului, dar ele sunt utilizate doar de profesioniști, care au experiența necesară, echipament și sistem de ventilație potrivit.
  • Utilizează o cârpă umedă și apă pentru a curăța orice urmă de murdărie rămasă în șemineu. Poți folosi chiar și un amestec din apă și oțet. Clătește bine cu apă și șterge cu o cârpă uscată.
  • Curăță sticla șemineului cu apă sau cu o soluție pentru geamuri.
  • Curăță fațada șemineului.
  • Folosește apă cu oțet pentru a curăța bine grătarul și pune-l la loc când e curat și uscat.
  • Închide ușa atunci când șemineul nu este folosit.

Aceștia sunt pașii pe care îi poți urma pentru a curăța șemineul de unul singur, în deplină siguranță. Curățarea unui cos fum este însă o procedură mai complicată și recomandarea este să o lăși pe mâinile specialiștilor.

Dacă te gândești să redecorezi casa cu un șemineu nou sau doar să îl accesorizezi pe cel vechi, magazinul online PeFoc.ro îți oferă o mulțime de modele de focare de șeminee, șeminee decorative, dar și accesorii de întreținere. Sau poate îți dorești un termosemineu? La PeFoc.ro sigur vei găsi modelul dorit!

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii