Ziua Internațională a Romilor este sărbătorită într-o multitudine de feluri în întreaga lume. Unele manifestări pun accentul pe comemorarea evenimentelor cruciale din istoria romilor, iar altele evidențiază aspecte culturale specifice.
La Centrul Comunitar „Sf. Martin de Tours” din Turulung, instituție ce funcționează sub egida Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare, a devenit o tradiție ca Ziua Romilor să fie marcată în cadrul unui eveniment care pune pe primul plan familia. Precum sugerează și denumirea, scopul Picnicului Familial organizat la sfârșitul săptămânii trecute a fost să ofere un program interesant atât pentru copii, cât și pentru părinți.
La evenimentul derulat pe terenul de joacă al Centrului „Sf. Martin”, respectiv pe terenul de fotbal aflat în vecinătate, au participat aproximativ 150 de persoane – beneficiari ai instituției, alături de membrii lor de familie. Organizatorii au constatat cu bucurie o creștere a numărului de părinți interesați de eveniment față de anul precedent, ceea ce se datorează eforturilor constante ale angajaților centrului de a implica în procesul de educare al copiilor și pe membrii lor de familie. La eveniment a fost prezent și primarul localității.
Anul acesta s-a pus accent mai mare pe competițiile sportive. Cei interesați s-au luat la întrecere pe terenul de fotbal, sarcina fiind parcurgerea cât mai rapidă a distanței de 50 de metri. În spatele copiilor aliniați la linia de start, s-au adunat și părinții lor, îndemnându-și odraslele. Paralel, în curtea centrului s-a desfășurat concursul de aruncare la țintă care a fost de asemenea foarte popular printre copii.
După finalizarea competițiilor, preșcolarii și școlarii s-au jucat pe terenul de joacă, în timp ce părinții lor au stat de vorbă cu pedagogii centrului. După prânzul gustos, pregătit și servit de angajații instituției a urmat un alt moment interesant: extragerea câștigătorilor tombolei. Evenimentul s-a încheiat cu înmânarea diplomelor.
A doua ediție a Picnicului Familial a fost un succes, astfel ziua de 12 aprilie 2019 va rămâne o amintire plăcută atât pentru organizatori, cât și pentru participanți.