pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Astăzi s-a inaugurat expoziția permanentă de etnografie a Muzeului Țării Oașului.

Ediția 38 a expoziției naționale de artă Art Bunavestire organizată de Muzeul Țării Oașului în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Negrești Oaș și Asociația artistică ”Art Bunavestire” desfășurată în data de 25 martie 2024 în cadrul ”Galeriilor de Artă Dr. Mihai Pop” a adus un nou suflu orașului Negrești-Oaș având artiști expozanți din toată țara, reprezentanți ai Uniunii Artisticilor Plastici din România.

Lucrările de modernizare la Galeria de Artă a Muzeului Țării Oașului sunt în plină desfășurare și vizează  lucrări de amploare care se vor întinde pe o perioadă de câteva luni. Valoarea proiectului, 6,8 milioane de lei. 

Miercuri după-amiază, Muzeul în aer liber al Țării Oașului va fi gazda unui concert cu Paula Seling, Octavian Lup și Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare.

Inițial, ”Casa Mărcuț Iocob a lui Grigor” a intrat în atenția celebrului etnolog din campaniile gustiene, Gheorghe Focșa. Acesta, cercetând satul Călinești-Oaș, imediat ce a văzut casa, și-a dat seama de valoarea ei.

 

Primăria orașului Negrești-Oaș prin Casa Orășenească de Cultură în parteneriat cu Muzeul Țării Oașului invită iubitorii de folk la Noaptea Menestrelilor.

Proiectul Noaptea Europeană a Muzeelor a fost iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa în anul 2004, fiind un eveniment de succes desfășurat în marile muzee europene și patronat de Consiliul Europei, UNESCO şi Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM).

Astăzi, Muzeul Țării Oașului a fost gazda celei de a XXXII a ediții a expoziției ART Bunavestire.

Pe parcurusl lunii august, Muzeul în aer liber al Ţării Oaşului vă aşteaptă să-i treceţi pragul zilnic, între orele 9:00 şi 17:00, sâmbăta și duminica între orele 10:00 și 18:00, oferindu-vă prilejul de a cunoaşte lumea satului tradiţional oșenesc.
Duminică, 23 aprilie, Asociația socio-culturală „Țara Oașului” dorește recrearea unui eveniment major din viața omului, cu semnificații profunde în lumea satului oșenesc: NUNTA.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii