pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Șoferi vitezomani surprinși în trafic în Satu Mare. 

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în perioada 19-21 aprilie activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică în județ, aplicând peste 600 de sancțiuni contravenționale.  

Polițiștii au aplicat peste 190 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 34.000 de lei. Totodată, polițiștii au luat măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în 6 cazuri. 

Polițiștii care au acționat pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, au aplicat peste 160 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 41.000 de lei.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat luni, 26 iunie, activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, aplicând peste 125 de sancțiuni contravenționale.

Acțiune a polițiștilor rutieri pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, fiind prezenți pe întreaga rază a județului, ocazie cu care au aplicat peste 110 sancțiuni contravenționale. 

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat miercuri, 28 septembrie, activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, fiind prezenți pe întreaga rază a județului, ocazie cu care au aplicat peste 210  sancțiuni contravenționale. 

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, fiind prezenți pe întreaga rază a județului, ocazie cu care au aplicat peste 130 de sancțiuni contravenționale. 

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri, 7 septembrie, activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, fiind prezenți pe întreaga rază a județului, ocazie cu care au aplicat peste 125 de sancțiuni contravenționale. 

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii