Manifestările vor avea loc în parcul central al oraşului (la monumentul eroilor), începând cu ora 12,30, și vor include: intonarea imnului naţional al României, ceremonial religios, urmat de mesajul primarului cu privire la însemnătatea istorică a zilei, depuneri de flori şi coroane și un scurt moment artistic.
În spiritul tradiţiei europene, în România, Zilei eroilor i s-a conferit prin lege statutul de „sărbătoare naţională a poporului român” şi s-a stabilit a fi sărbătorită în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, Ziua Înălţării, potrivit tradiţiei româneşti.
Vor participa primarul și viceprimarul oraşului, consilierii locali, preoţi, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură şi învăţământ din Negreşti-Oaş, reprezentanţi ai partidelor politice, ai poliţiei locale şi de frontieră și ISU.