pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Mircea Muncean a câștigat locul întâi la ”Parada automobilelor de epocă” de la Sinaia cu un Fiat 501 din anul 1924

La Sinaia a avut loc sâmbătă cea de-a IX-a ediție a Concursului de eleganță Sinaia, eveniment FIVA A, care s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al ASR Principele Radu al României.

Medicul sătmărean, Mircea Muncean, a câștigat locul 1 și marele premiu al juriului cu un Fiat 501 din anul 1924.

De altfel, automobilul său este cel mai vechi dintre mașinile participante la ediția din acest an.

”CESinaia 2019 a fost un moment minunat pt mine! Dupa o munca nebuna si stres sa reconditionam faceliftul la caruta in mai putin de 1 luna, cu toanele si imperfectiunile celor 95 de ani ai ei, Fiatul mi-a umplut inima de bucurie. Locul 1 si marele premiu al juriului la un asemenea nivel si cu o concurenta de profesionisti este super!” a spus Mircea Muncean.

Concursul de Eleganţă Sinaia (C.E.S.) este un eveniment F.I.V.A. A dedicat vehiculelor istorice, organizat de Retromobil Club România (R.C.R.) sub Înaltul Patronaj al ASR Principele Radu al României, in parteneriat cu Primaria Orasului Sinaia si Muzeul National Peles.

Domeniu Regal Peleş găzduiește concursul an de an în ultima sâmbătă a lunii iunie, fiind cadrul perfect pentru desfășurarea acestui eveniment.

Lansat de Automobil Clubul Român Regal (A.C.R.R.) în 1934, reluat de R.C.R. în 2011, evenimentul oferă miilor de spectatori prezenți şansa de a descoperi automobile rare şi elegante, precum şi poveştile extraordinare din spatele acestora.
Concursul de Eleganţă Sinaia are un caracter internaţional avand an de an personalități de seamă în juriu.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii