pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Au fost închise toate traseele turistice clasice și traseele tehnice de escaladă și alpinism, anunță salvamontiștii sătmăreni

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Serviciul Public Județean Salvamont Satu Mare declară ÎNCHISE traseele turistice clasice și traseele tehnice de escaladă și alpinism, iar solicitările de asistență montană pentru activități sportive și grupuri turistice se suspendă până la emiterea de noi reglementări privind Covid-19.

Aceste decizii sunt în primul rând preventive, dar se încadrează și în campania Salvamont România de reducere a numărului de accidente montane, evitându-se astfel o presiune suplimentară asupra sistemului medical.

Datorită specificului zonei montane Gutâi-Oaș, întinderi mari de pădure și pășuni alpine extinse, a probabilității scăzute de-a interacționa cu alte persoane și a posibilității ieșirii în natură direct de pe proprietățile private, la care se adaugă și vremea excelentă a acestei primăveri, mulți concetățeni au fost tentați să iasă la mișcare în natură. Le aducem aminte că muntele nu-i iartă pe cei care îi nesocotesc legile. Mai mult, în conjunctura actuală, recomandarea noastră este de a respecta întocmai legile speciale, pentru a nu se expune la îmbolnăvire nici pe ei, nici pe membrii familiilor lor și nici pe salvatorii solicitați le intervenții!

Din dorința de a nu se întâlni cu alți turiști, multe persoane au ales trasee lungi, îndepărtate și puțin umblate, în parte având o logică, un lucru totuși nerecomandat mai ales pentru tinerii lipsiți de experiența muntelui! Vă mulțumim pentru înțelegerea și abordarea responsabilă!

SPJ Salvamont Satu Mare, aduce mulțumiri ISU Someș Satu Mare pentru susținerea acordată în intervețiile montane și nu în ultimul rând d-lui Adrian Mircea Pop-PMA INVEST CLUJ pentru echipamentul donat, viziere, mănuși și măști de protecție!

În această perioadă, Serviciul Public Județean Salvamont Satu Mare va avea echipe de intervenție dispuse în stand-by pentru Munții Gutâi și Munții Oaș, astfel: 

Sediul central Satu Mare: permanent;

Negrești Oaș: permanent;

Postul Salvamont Luna Șes (permanență): Sâmbătă-Duminică; 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii