în cadrul ediţiei din 2016 a Globurilor de Aur. Levente Molnar a absolvit Colegiul Național „Ioan Slavici” din Satu Mare.
Filmul „Son of Saul”, regizat de Laszlo Nemes, a fost inclus pe lista scurtă a celor nouă pelicule eligibile pentru nominalizarea la premiul Oscar pe 2016 la categoria „cel mai bun film străin”. Gala premiilor Oscar va avea loc pe 28 februarie, la Los Angeles (SUA). De asemenea, pelicula a primit marele premiu al juriului la gala de anul trecut al Festivalului de la Cannes.
Lungmetrajul este o coproducţie Ungaria-Franţa. Acțiunea filmului „Son of Saul” are loc în octombrie 1944 în lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau și spune povestea lui Saul Auslander. Levente Molnar îl interpretează pe Abraham, cel mai bun prieten al lui Saul.
Molnar Levente s-a născut în data de 10 martie 1976 în Baia Mare, dar și-a urmat studiile liceale la Colegiul Național „Ioan Slavici” din Satu Mare. Între anii 1998 și 2002 a studiat la Catedra de Teatru a Universității „Babeș-Bolyai”, iar apoi a lucrat ca actor la Teatrul „Figura Studio” din Gheorgheni și Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.
Din 2003 este asistent la Universitatea „Babeş-Bolyai”, Catedra de Teatru.