Despre lucrări au vorbit Robert Laszlo, managerul instituției organizatoare, Cristian Valer Beșeni- vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Felician Pop- președintele Asociației Scriitorilor de Nord- Vest, Mircea Deac – managerul Școlii de Arte Satu Mare și Enyedi Ștefan, refernt de specialitate.
”Am avut onoarea să particip astăzi la vernisajul expoziției de arte plastice și sculptură a artiștilor sătmăreni Margareta Guga și Vasile Koter.
Expoziția de astăzi are un caracter ceva mai special, în primul rând pentru că ea este și una aniversară, având în vedere faptul că pictorița Margareta Guga a ajuns la o frumoasă vârstă a împlinirilor, ocazie cu care îi urez să aibă în continuare o viață senină, plină de împliniri personale, dar și pe tărâm artistic. În semn de prețuire, i-am înmânat o diplomă de onoare din partea Consiliului Județean.
Maestrul Vasile Koter, un veteran al sculptorilor sătmăreni, un împătimit al lemnului, prin lucrările sale a făcut cunoscut județul nostru atât pe plan național, cât și internațional. În toate lucrările sale, Vasile Koter pune multă dăruire și pasiune, ardoare și vivacitate. Are o tehnică specială care îl individualizează, un stil inconfundabil.
În calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean, vă transmit un mesaj de mulțumire și felicitare din partea conducerii Consiliului Județean Satu Mare, care își afirmă și pe această cale întreaga susținere pentru promovarea și dezvoltarea artelor în județul nostru”, a transmis Cristian Valer Beșeni- vicepreședintele Consiliului Județean.
Cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani, pictoriței Margareta Guga i s-a acordat o diplomă de Excelență pentru contribuția sa valoroasă la dezvoltarea artelor plastice pe meleagurile sătmărene.
Momentele artistice artistice ale evenimentului au fost asigurate de către: actrița- Kovács Éva laureată a premiului „Poór Lili” de la Teatrul de Nord Satu Mare – Trupa „ Harag György” și cantautorul Adrian Lupescu.