pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Expoziție dedicată împlinirii a 80 de ani de la campania Armatei române din Vest în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la Muzeul din Carei

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” și Muzeul Județean Satu Mare organizează o expoziție dedicată împlinirii a 80 de ani de la campania Armatei române din Vest în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1944 – 1945).

Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” organizează, în colaborare cu Muzeul Județean Satu Mare, la sediul Muzeului Municipal Carei, expoziția temporară intitulată „Armata română în campania din Vest – 80 de ani de la luptele din Transilvania, Ungaria și Cehoslovacia (1944 – 1945)”.

Expoziția celebrează împlinirea a opt decenii de la luptele care au avut loc pentru eliberarea nord-vestului Transilvaniei, aflat sub ocupația trupelor germane și horthyste în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940. Campania a debutat ca urmare a actului de la 23 august 1944, moment care a marcat istoria țării noastre, schimbând radical cursul evenimentelor de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și s-a încheiat la 25 octombrie, odată cu eliberarea orașului Carei, motiv pentru care de atunci înainte la această dată se serbează Ziua Armatei Române. 

Luptele nu au încetat însă imediat, campania continuând în iarna acelui an și în primăvara lui 1945 în Ungaria și Cehoslovacia, unde armata română a adus o contribuție semnificativă la înfrângerea trupelor germane.

Conceptul expozițional integrează, astfel, aproximativ 200 de obiecte (uniforme, armament, decorații etc.) din colecțiile Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, care ilustrează povestea actelor de eroism și de abnegație ale trupelor române din al Doilea Război Mondial, arătând rolul acestora în timpul luptelor duse în cadrul campaniei din Vest.

Una dintre piesele centrale ale expoziției este decretul regal nr. 1 din data de 23 august 1944 prin care regele Mihai îl însărcina pe generalul Constantin Sănătescu să formeze noul guvern. Totodată, sunt aduse în atenția publicului și alte piese cu o semnificație deosebită din perspectiva istoriei militare a României, precum uniforma plutonierului Constantin Găucan, mort în timpul luptelor din 23 – 29 august 1944, dar și diverse obiecte personale care au aparținut atât unor simpli soldați, cât și unor generali români precum Nicolae Șova, Vasile Athanasiu sau Constantin Vasiliu-Rășcanu. 

Toate aceste piese sunt reunite pentru prima dată în cadrul unei expoziții dedicate împlinirii celor opt decenii de la campania Armatei române din Vest.

Expoziția va fi vernisată în data de 25 octombrie, la sediul Muzeului Municipiului Carei și va putea fi vizitată până la 23 ianuarie 2025, în conformitate cu programul muzeului. 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii