pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Concurs de talente organizat la Turulung

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Nouăsprezece beneficiari de la patru centre de copii care funcționează sub egida Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare s-au înscris la concursul de talente care a avut loc la sfârșitul săptămânii.  

Centrele de copii din Satu Mare, Ardud, Turulung și Baia Mare ale Caritas colaborează în mod regulat, organizând numeroase programe comune care oferă o oportunitate excelentă pentru beneficiari să se întâlnească, să lege prietenii, să facă schimb de experiență și să învețe unii de la alții. 
Un astfel de program este concursul de talente care are loc, de obicei, la începutul vacanței de vară, fiind găzduit de Centrul comunitar „Sfântul Martin de Tours” din Turulung. 
La evenimentul aflat la a treia ediție s-au înscris nouăsprezece elevi care s-au întrecut la dans, recitat, cântat și desen. 
La categoria dans, premiul I a fost câștigat cu un dans tradițional rom de Trupa „Nadara” formată din Balog Maia Roxana, Balog Ioana Emilia și Stoica Lăcrămioara Daniela, de la Centrul comunitar „Sfântul Francisc de Assisi” din Baia Mare. Cea mai bună la recitat s-a dovedit a fi Bab Bianka, iar la cântat „Ciocârliile” – Demian Reny Paula și Fedor Ingrid, toate trei din Turulung. La desen, câștigătoarea categoriei a fost Benkő Jázmin de la „Casa Prieteniei” din Satu Mare. Pe lângă talent, juriul a ținut cont și de eforturile depuse, dorind ca participanții să conștientizeze că pentru a avea succes este nevoie și de pregătire temeinică, de exersare regulată, de muncă perseverentă. 
După înmânarea premiilor, copiii au servit masa împreună, apoi s-au jucat în curtea unității sau au stat la povești cu noii lor prieteni. Petrecând timp de calitate împreună, elevii așteaptă cu nerăbdare să se întâlnească din nou cu ocazia unui alt eveniment intercentral. 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii