Cinema în aer liber | Caravana TIFF sosește la Satu Mare

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În weekend Caravana TIFF Unlimited va sosi la Satu Mare.

De vineri până duminică, pe marele ecran amplasat pe pasajul pietonal Corneliu Coposu vor fi proiectate trei filme de scurt metraj și trei filme de lung metraj. Accesul pentru public este gratuit.

Filmele care urmează să fie proiectate au fost selectate dintre cele prezentate la TIFF 2023. Așadar, veți putea viziona la Satu Mare, printre altele, și filme precum scurtmetrajul Exercițiu de concediu/Our Summer Break, (r. Lara Ion | România), câștigătorul concursului Premiul Zilele Filmului Românesc, E pericoloso sporgersi, (r. Nae Caranfil | România) un lungmetraj care a mai participat la numeroase festivaluri de film internaționale și care a fost multiplu premiat, precum și filmul Vârfuri și abisuri /Magasságok és mélységek (r. Csoma Sándor | Ungaria), povestea tragică lui Erőss Zsolt, un alpinist, care a dispărut în anul 2013, o poveste redată prin ochii soției acestuia, Sterczer Hilda.

Vineri, 4 august

  • 21:15 Exercițiu de concediu/Our Summer Break, r. Lara Ionescu | România, 22’ 
  • 21:37 E pericoloso sporgersi, r. Nae Caranfil | România, 104’

Lui HORAȚIU, soldat în termen, i s-au aprins călcâiele după CRISTINA, elevă în ultimul an de liceu. Ea n-ar fi neapărat contra, dar numai în urma unei obligatorii logodne. Principiu la care va renunța curând odată cu apariția în oraș a lui Dino, actor de mâna a doua, dar reputat Casanova de provincie. Trei destine desfășurate în trei capitole unde aceeași poveste e reistorisită din punctul de vedere al celor trei protagoniști; o comedie dezlănțuită în care cu toții devin victimele propriilor confuzii și quid pro quo-uri, fiecare nutrind în secret aceeași aspirație de a se elibera din ”cazarma” personală pentru a descoperi orizonturi mai largi și mai promițătoare.

 

Sâmbătă, 5 august

  • 21:15 Jackpot, r. Makkai Márk | România, 24’
  • 21:40 Povești indiscrete/Stories Not To Be Told, r. Cesc Gay | Spania, 100’

O comedie despre acele situaţii care am vrea să se piardă în negura memoriei imediat ce s-au întâmplat, precum o gafă comisă în văzul tuturor sau o decizie totalmente absurdă. Cinci poveşti se alătură într-o odă ironică şi plină de compasiune despre inabilitatea oamenilor de a-şi controla emoţiile şi de a face doar ce e oportun.

 

Duminică, 6 august
  • 21:15 Hanna&Flóra, r. Nagy Márton | România, 25’
  • 21:40 Magasságok és mélységek/Vârfuri și abisuri, r. Csoma Sándor | Ungaria, 96’

La sfârșitul lui mai 2013, o țară întreagă a urmărit cu nerăbdare știrile când primul cuceritor maghiar al Muntelui Everest, Zsolt Erőss (Zsolt Trill), a dispărut în Himalaya împreună cu însoțitorul său. Deși toți ceilalți sunt încă plini de speranță, soția sa Hilda Sterczer (Emőke Pál) anunță în transmisiune directă că nu este necesar să organizeze noi expediții de salvare. În primul său lungmetraj, Sándor Csoma, regizorul mai multor scurtmetraje de renume internațional, portretizează evenimentele petrecute din perspectiva soției lui Zsolt Erőss. 

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă pentru derularea evenimentului în aer liber, proiecțiile vor avea loc în sala ”Octavian Bud” de la Centrul Cultural ”G.M.Zamfirescu”.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii