Marți 21 noiembrie, de la ora 19.00 la Sala Studio, Teatrul de Nord găzduiește spectacolul „Partea 2. Puterea", o producție Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca.
Cinci performeri și o instalație video parcurg diferite etape ale istoriei omenirii văzute ca manifestări ale voinței de putere. Dacă puterea e un motor fundamental al lumii, atunci ea dă naștere atât regulilor și structurilor sociale, cât și haosului și dezastrului.
„Sper că spectacolul va provoca publicul să chestioneze mai mult relația cu puterea și cu modurile în care ea se declină. E un spectacol care caută, de fapt, multă introspecție, chiar dacă nu pare așa de la bun început. Îmi doresc să nu fie și cred că nu e un spectacol comod, dar asta nu înseamnă că e greoi, dimpotrivă, am lucrat și cu mult umor" (Petro Ionescu - regizoare)
Spectacolul reprezintă partea a doua din trilogia „Solidarității", fiind construit în antiteză cu spectacolul „Partea 1. Iubirea". Spectacolele trilogiei funcționează independent, sunt de sine stătătoare și nu e necesar ca vizionarea lor să fie cronologică.
Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Informații și rezervări se pot face la Agenția teatrală, str. Horea nr. 6, la numerele de telefon: 0261712106 | 0786538580 sau pe e-mail la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Partea 2. Puterea
-
Regia: Petro Ionescu
-
Dramaturgia: Selma Dragoș
-
Scenografia: Alexandra Budianu
-
Muzica: Adonis Tanța
-
Mișcare scenică: Cătălin Filip
-
Montaj video: Călin Deneș
-
Asistență de regie: Călin Deneș, Alexandra Ioana Harapu, Antonia Mihăilescu, Roxana Țentea
-
Sunet și lumini: Robert Kocsis
-
Cu: Andrada Balea, Cătălin Filip, Oana Mardare, Endre Rácz și Tavi Voina
-
Foto și video afiș: Mihai Păcurar