Satu Mare găzduiește cel mai important eveniment dedicat frumuseții Beauty Days Satu Mare 2024

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Între 16 și 19 noiembrie 2024, Satu Mare va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente dedicate industriei frumuseții din nord-vestul României – Beauty Days Satu Mare. 

Evenimentul se va desfășura pe Strada 1 Decembrie 1918, nr. 1, și va oferi patru zile intense de coafură și două zile dedicate cosmeticii și machiajului.

Beauty Days Satu Mare 2024 – Un eveniment de referință în estetica profesională

Într-o industrie aflată într-o continuă evoluție, în care creativitatea și perfecționarea sunt esențiale, Beauty Days Satu Mare vine în sprijinul profesioniștilor care își doresc să fie mereu la curent cu noile tendințe, tehnici și materiale. Cu o participare internațională și peste 50 de tehnicieni renumiți din toată țara, acest eveniment va prezenta cele mai noi tendințe ale anului 2025 și va analiza direcția în care se îndreaptă industria.

În cadrul Beauty Days, participanții vor avea ocazia să asiste la demonstrații inspiraționale pe scenă, susținute de peste 50 de experți în coafură, care vor prezenta cele mai noi colecții și produse lansate recent. În plus, vor fi organizate workshopuri practice de coafură, cosmetică, machiaj, manichură și frizerie, unde specialiștii vor împărtăși tehnici și trucuri pe care le pot aplica direct în activitatea lor profesională. Participanții la acest eveniment au ocazia să interacționeze cu specialiști recunoscuți și să învețe de la cei mai buni.

Evenimentul este sprijinit de Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural GM Zamfirescu, iar participarea este exclusiv rezervată profesioniștilor din domeniu, cu acces la seminarii și workshopuri de specialitate. Nu este un târg comercial, ci o oportunitate de evoluție profesională pentru cei care doresc să rămână la curent cu cele mai noi inovații din industrie.

Pe lângă seminariile dedicate exclusiv profesioniștilor, Beauty Days va organiza și două evenimente speciale deschise publicului:

1. Visual Art Show – Un spectacol vizual unic, susținut de artiștii Keresztes Krisztina, Andreea Blaga, Miha Cirlugea și Popa Zsolt, care vor aduce pe scenă creativitate și măiestrie în arta frumuseții și designului vestimentar.

2. Sinergia frumuseții – O discuție interactivă despre cooperarea eficientă între medici esteticieni și cosmeticieni, moderată de Dr. Morar Paula de la Clinica Optimum, ce va aborda importanța colaborării între profesioniști din diferite domenii ale esteticii și oferă oportunitate pentru întrebări și răspunsuri la orice întrebare din domeniul intervențiilor estetice. 

Nu ratați această oportunitate unică de a descoperi viitorul industriei frumuseții, de a învăța de la cei mai buni și de a face parte dintr-o comunitate de profesioniști dedicați perfecționării continue!

Pentru mai multe detalii și înscrieri, vizitați site-ul nostru oficial sau urmăriți-ne pe rețelele de socializare:

Facebook: https://www.facebook.com/beautydayssatumare 

Instagram: https://www.instagram.com/beautydayssatumare/  

Web: https://beauty-international.ro/beauty-days/  

Detalii la numărul de telefon: 0742266199

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii