pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

De Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, Ansamblul Ciocârlia va susține un spectacol

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Marţi, 8 noiembrie, cu începere de la ora 18.00, la sala Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul Satu Mare va avea loc un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul Ciocârlia al Ministerului Afacerilor Interne.
Sărbătorind 70 de ani de existenţă, Ansambul Ciocârlia reprezintă folclorul românesc atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional, acesta având în repertoriu piese culese din toate zonele folclorice ale României.
Spectacolul de la Satu Mare se întitulează „Dor pe lume de n-ai fi” şi este realizat sub comanda maestrului Daniel Sandu Toma, fiind organizat în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Satu Mare, cu prilejul sărbătoririi Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, patronii spirituali ai jandarmilor.
Alături de soliştii ansamblului, Cornelia şi Lupu Rednic, Eugen Mihăilă, Adrian Benţa, Maria Stroia, Rodica Anghelscu, Nicolae Datcu, Cristina Gheorghiu, şi Doina Mirea, vor mai urca pe scenă şi trei interpreţi sătmăreni, Petrică Mureşan, Georgiana Marina şi Sorin Buc.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii