Evenimentul inițiat de către bibliotecarii Secției de împrumut pentru adulți se va desfășura în Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr” și va reuni o serie de activități menite să aducă în fața publicului prezent străvechile obiceiuri populare românești dedicate acestei sărbători.
În prima parte a evenimentului, d-na Mihaela Sălceanu, muzeograf la Muzeul Județean Satu Mare, va face o prezentare a acestei sărbători, cuprinzând informații despre originea și tradițiile legate de Dragobete.
Mândruțele și feciorii din clasele a IX-a A, B, C și F de la Colegiul Național „Doamna Stanca”, sub îndrumarea doamnelor profesor Cristina Avram, Mirela Rusu, Fülöp Ildikó și Rodica Pop, vor prezenta scurte scrisori sau alte creații literare având ca subiect dragostea.
Cele mai reușite creații literare vor fi recompensate de către organizatori cu diplome și premii în cărți, în special romane și volume de poezii de dragoste din literatura română și cea universală. Mândruțele vor primi și crenguțe de busuioc, să-l pună sub pernă, existând credința că Dragobete le va ajuta să găsească iubirea adevărată.