pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Biblioteca Județeană Satu Mare marchează Ziua Internațională a Poeziei

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Biblioteca Județeană Satu Mare și Asociația Tinerilor și Studenților Sătmăreni „SamStudia” organizează marți, 21 martie, în intervalul orar 15,30-17,00, evenimentul intitulat „Poeziua”, dedicat Zilei Internaționale a Poeziei, sărbătorită în fiecare an, la inițiativa UNESCO, începând din anul 1999.
În acest fel se dorește recunoașterea publică a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale. De asemenea, Ziua Internațională a Poeziei urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor.
Voluntarii care activează în cadrul Asociației Tinerilor și Studenților Sătmăreni „SamStudia” și bibliotecari, deopotrivă, vor recita poezii selectate din lirica românească și internațională, în fața statuii lui Vasile Lucaciu din Parcul central, în intervalul orar amintit.
Trecătorii vor avea posibilitatea să se alăture evenimentului, să citească poezii sau să admire lucrările de artă plastică realizate de către o parte din voluntarii „SamStudia”. De asemenea, va fi amenajată și o expoziție de carte, cuprinzând volume de versuri din colecțiile Bibliotecii Județene Satu Mare.
În aceeași zi, cu acordul conducerii S.C. Transurban S.A., în baza unui contract de colaborare, sătmărenii care călătoresc cu mijloacele de transport în comun vor avea parte de „Minutul de poezie”. Bibliotecarii vor afișa în stațiile Transurban scurte poezii culese din lirica poeților care aparțin literaturii române sau universale, astfel încât minutul de așteptare al călătorilor să devină „Minutul de poezie”.
În acest fel, toți partenerii implicați în derularea evenimentului - Biblioteca Județeană, „SamStudia” și Transurban – își propun să contribuie la stimularea interesului pentru lectură, în general, și la (re)apropierea oamenilor de poezie, ca formă de expresie, alegând ca locuri de manifestare spații neconvenționale, înafara zidurilor.
Primele manifestări dedicate Zilei internaționale a poeziei, în România sunt legate de Fundația Culturală „Orient Latin” si de Asociația Culturală ADSUM care organizează, separat, din anul 2005 respectiv 2008, spectacole pentru marcarea acestui moment. Spectacolele Asociației Culturale ADSUM incep la Palatul Suțu, iar anii următori (până în 2012 inclusiv) manifestările capătă amploare fiind găzduite de Biblioteca Națională a României si Palatul Național al Copiilor.
După anul 2009 ideea de a organiza manifestări dedicate Zilei internaționale a poeziei este preluată de tot mai multe asociații culturale, ligi și alte societăți ale scriitorilor din România.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii