pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Castelul Károlyi, ilustrat pe timbrele din emisiunea de mărci poștale intitulată „Castele”

Romfilatelia a introdus în circulație începând cu luna aprilie 2017 emisiunea de mărci poștale intitulată „Castele”, selectată pentru acest an de către PostEurop, organism al Uniunii Poștale Universale, agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite.
Emisiunea este completată de un produs filatelic special cu medalie, produs ce înfățișează două castele din România, în toată splendoarea lor. Este vorba despre Castelul Huniazilor, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 4,5 lei, și cel al familiei Karolyi din Carei, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 15 lei.
Castelul Karolyi, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 15 lei, o minunată bijuterie arhitecturală, este prima rezidență cunoscută a familiei Karolyi, la Carei. Castelul familiei Karolyi poartă semnele funcționalității ca fortăreață, parte a marelui sistem de fortificații, gândit să oprească atacurile turcești. Pe trei dintre fațadele castelului sunt combinate elemente arhitecturale și de decor, aparținând mai multor stiluri – romantic, baroc – iar fațada estică este dominată de stilul neogotic.
Ambele castele prezentate, atât de încărcate de istorie și legende, martori tăcuți ai atâtor lupte și intrigi, au fost declarate muzee și deschise publicului larg pentru a fi descoperite în detaliu și pentru a fi așezate la loc de cinste în tezaurul turismului românesc.
Emisiunea Europa 2017, „Castele” cuprinde două valori nominale, fiind completată de un produs filatelic special cu medalie, produs ce înfăţişează două castele românești, construcții care sunt adevărate bijuterii arhitectonice.
Această emisiune este disponibilă în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, precum şi în Magazinul Online.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii