Manifestarea a fost deschisă și moderată de Bikfalvi Zsolt, vicepreședinte al Foto Clubului „Vasile Vénig László” din Carei. A mai luat cuvântul dr. Hágó Attila Nándor, președinte al Foto Clubului „Vasile Vénig László” din Carei și Pop Daniel Radu, președinte al a clubului foto ETHEREAL din Baia Mare.
Au expus membrii: Botea Eduard, Culac Alexandru, Cușner Evelyne, Gurzun Ionel Alexandru, Mandici Melinda, Pop Ciprian Bogdan, Pop Daniel Radu, Porumb Gheorghe, Sfara Gianina.
Evenimentul a avut un caracter mai deosebit, întrucât vineri, 3 noiembrie 2017 s-au împlinit 87 de ani de la nașterea regretatului artist fotograf careian Vasile Vénig László, ocazie cu care, o parte dintre membrii clubului foto care îi poartă numele au depus o coroană de flori la placa memorială amplasată pe blocul unde a locuit artistul. Totodată cele două cluburi foto au ajuns la un acord cu privire la realizarea unui parteneriat de colaborare, promițând pe viitor o serie de activități organizate în comun.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Foto Clubului „Vasile Vénig László” din Carei, Direcției de Cultură și Sport Carei și Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”.
Expoziția este deschisă spre vizitare până la data de 17 noiembrie 2017.