Evenimentul va începe de la ora 18:30, în sala Filarmonicii sătmărene. Va dirija Ştefan Novak, iar solistă este pianista Ioana Maria Lupaşcu, cunoscută sătmărenilor şi din spectacolele de muzică şi poezie alături de actriţa Daniela Nane.
Prezența pianistei pe scena Filarmoncii “Dinu Lipatti” se anunță una cu totul deosebită atât prin programul propus, cât și datorită talentului și experienței muzicale a Ioanei Maria Lupașcu. Născută la Brăila în 1977, într-o veche familie de medici, Ioana Maria Lupascu se desparte de tradiția familiei și începe studiul pianului la vârsta de patru ani. Își urmează vocația și studiază Conservatorul ”Ciprian Porumbescu”, sustinându-și lucrarea de licență la Conservatorul ”George Enescu” din Iași. Între 2001 și 2005 a fost studenta marelui pianist Lazăr Berman, la Accademia Europea di Musica, Italia. Maestrul Berman o definea drept ”o solistă cu imense posibilități tehnice și artistice”.
Câștigatoare, finalistă sau laureată a numeroase concursuri din Romania, Grecia si Turcia, pianista Ioana Maria Lupașcu este o prezenta constantă pe scenele din România, Italia, , Elveția, Croația, Slovacia, Lituania, Belgia, Turcia și Spania.
Pe 30 noeimbrie, la Satu Mare, maestrul Ștefan Novak și solista Ioana Maria Lupaşcu vor deschide programul cu “Moment muzical” compoziţia lui Nicolae Kirculescu care a devenit celebră prin includerea sa pe genericul emisiunii ”Teleenciclopedia”, urmată de Variaţiunile rapsodice pentru pian şi orchestră pe tema ”Lie ciocârlie” scrise de compozitorul canadian Guy Bacos. În final se va cânta prima lucrare publicată a lui George Enescu, Poema română op. 1. Ca și la celelate concerte festive, intrarea publicului este liberă.