Evenimentul ajuns la cea de-a noua ediție revine la Satu Mare cu două producții de excepție, sold-out în cadrul celei de-a 17-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Acestea vor putea fi văzute de publicul cinefil în aer liber, în Pasajul Corneliu Coposu, începând cu ora 21:45. Intrarea este liberă.
În prima seară, în deschiderea proiecțiilor de la Satu Mare, vor rula cele 3 scurtmetraje premiate anul acesta la TIFF – Cadoul de Crăciun (r. Bogdan Mureșanu), Duminică (r. Dorian Boguţă) și Michelangelo (r. Anghel Damian). Acestea vor fi urmate de România Neîmblânzită (r. Tom Barton Humphreys), documentarul care prezintă frumusețea sălbatică a României într-o manieră complexă și autentică. Realizat în colaborare cu britanicii de la Off the Fence şi narat de Victor Rebengiuc, filmul este o producţie inedită, filmată pe parcursul unui an întreg. Cei peste 20 de cameramani implicaţi în filmarea documentarului au parcurs mii de kilometri pentru a surprinde lupta vietăţilor pentru supravieţuire.
Cea de-a doua seară aduce pe ecran tot un documentar, cel puțin la fel de spectaculos – Maria by Callas. Iubitorii de operă vor savura filmul regizat de Tom Volf, care documentează viața legendarei soprane la mai bine de 40 de ani de la moartea acesteia. Pentru realizarea documentarului au fost folosite numeroase materiale din arhiva personală a cântăreței - fotografii nemaivăzute până acum, filme de familie pe Super 8, înregistrări live private, scrisori intime – precum și filmări rare de arhivă, care pot fi văzute pentru prima oară în culori.
Program | Pasajul Corneliu Coposu (ora 21.45):
Vineri, 15 iunie
Scurtmetraje premiate la TIFF 2018
• Cadoul de Crăciun (r. Bogdan Mureșanu)
• Duminică (r. Dorian Boguță)
• Michelangelo (r. Anghel Damian)
România Neîmblânzită
r. Tom Barton-Humphreys | România, 90’
Cu: Victor Rebengiuc
În inima Europei există o viață naturală fabuloasă: o explozie a sălbăticiei, care reprezintă căminul a nenumărate vietăți. Munții infiniți, pădurile străvechi, apele nesfârșite, toate acestea găzduiesc creaturi de referință pentru bătrânul continent.
Sunt ținuturi ale frumuseții și sălbăticiei unde destinele sunt dictate de anotimpuri. Creaturi parcă desprinse din legendă trăiesc în libertate, aici animalele se luptă pentru supraviețuire. Iar România neîmblânzită va dezvălui toate aceste povești incredibile.
Sâmbătă, 16 iunie:
Maria by Callas
r. Tom Volf | Franța, 113’
Cu: Maria Callas
Documentarul Maria by Callas spune povestea renumitei soprane Maria Callas, considerată drept cea mai mare cântăreață de operă din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Filmul include imagini rare din arhiva personală a cântăreței, înregistrări live, scrisori și detalii intime, povestite chiar de soprană. La patru decenii de la dispariția ei, filmul o înfățișează pe faimoasa cântăreață așa cum nimeni nu a mai văzut-o până acum.
Caravana Filmelor TIFF este un proiect organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Europa Cinemas și al Centrului Național al Cinematografiei.
Susținut de: Banca Transilvania, Staropramen, Romgaz.
Cu sprijinul: Primăriei Municipiului Satu Mare și Centrului Cultural G.M. Zamfirescu.
Partener de monitorizare: mediaTRUST.