Comuna Tarna Mare în parteneriat cu localitatea Neukirchen am Walde din Austria și comuna Yamnitsya din Ucraina, care a asigurat transportul, a trimis vineri, 9 septembrie 2022, un transport umanitar pe frontul din Ucraina. 

Consiliul Județean Satu Mare și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare (DGASPC) continuă colaborarea cu UNICEF România în vederea sprijinirii copiilor și familiilor care fug din calea războiului și se refugiază în județul Satu Mare. 

Un grup de volutari din orașul înfrățit Ujgorod (Ucraina) au adus la Satu Mare expoziția itinerantă ce cuprinde 100 de fotografii, desene realizate de copii și caricaturi, care au ca temă principală situația de război din Ucraina.

Un nou transport umanitar a plecat spre Ucraina, pentru orașul înfrățit Beregovo. La cererea Primăriei orașului înfrățit din Ucraina, sprijinul constă în special în echipamente pentru serviciile de furnizare a apei potabile din oraș.

Până la data de 19 aprilie, în unitățile de învățământ din județul Satu Mare au fost repartizați 129 de copii proveniți din Ucraina. Dintre aceștia 96 sunt școlarizați în mediul urban și 33 în mediul rural.

Ministerul Afacerilor Externe a declarat ca personae non gratae 10 reprezentanți ai Ambasadei Federației Ruse în România.

Duminică, 3 aprilie, în jurul orei 21.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu, județul Satu Mare, au depistat, la aproximativ 1.400 de metri de linia de frontieră spre interiorul țării, pe direcția localității Porumbeşti, trei cetățeni ucraineni, cu vârste cuprinse între 40 şi 44 de ani, care au trecut din Ucraina în România, pe frontiera verde.

Joi și vineri, 14 cetăţeni ucraineni au intrat în România pe frontiera verde și au solicitat o formă de protecție statului român.

Războiul ruso-ucrainean va avea consecințe grave asupra agriculturii, pe care, din păcate, consumatorii o vor resimți și atunci când vor achita notele de plată la casele de marcat.

De la declanșarea acestei crize, în județul Satu Mare au fost înregistrate 166 cereri de acordare a statutului de azilant în România.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii