Primarul Aurelia Fedorca a avut azi o serie de întâlniri pe această temă de maximă urgență cu directorii instituțiilor de învățământ (ciclurile gimnazial, liceal și grădinițe), directorii adjuncți, liderii sindicali, reprezentanții părinților, reprezentanții elevilor, directorii Casei de Cultură și ai Muzeului, dar și cu reprezentanții Comitetului Local pentru Situații de Urgență.
Am decis să alocăm fondurile prevăzute pentru evenimentele culturale pe anul 2020 pentru achiziționarea de dispozitive care să asigure tuturor elevilor din Negrești-Oaș accesul la cursuri online. Pentru că nu vom putea organiza tradiționalul eveniment de Ziua Copilului în 1 Iunie, ne-am propus să ne mobilizăm și să facem cadou copiilor dispozitivul care le adduce școala acasă!
Primarul Aurelia Fedorca a propus să fie achiziționate laptopuri, deoarece tabletele nu sunt viabile pentru toate ciclurile de învățământ pentru a putea susține diferitele platforme pe care se va studia sau programe pe care elevii le vor folosi la școală. Avantajul laptopurilor ar fi că fiecare copil își va putea face temele complete pe calculator, iar în timp echipamentul poate fi upgradat în funcție de evoluția tehnică.
”Am solicitat, în cadrul întâlnirii, realizarea unei situații corecte a elevilor care dispun sau nu de dispozitive și conectivitate la internet, cu precizarea că fiecare copil trebuie să aibă dispozitivul său deoarece în cele mai multe cazuri elevii ( în cazul fraților) fac cursuri în același timp. Dispozitivele vor fi date în custodie elevilor și vor putea fi folosite pe un termen mai lung, un ciclu școlar”, a declarat primarul.
În primă fază, vor fi achiziționate dispozitive și va fi asigurat accesul la internet pentru elevii care nu au deloc. Lista va fi întocmită de Inspectoratul Școlar Județean, în colaborare cu directorii instituțiilor de învățământ din oraș.
Reprezentanții părinților au venit și ei cu propuneri interesante care au menirea de a facilita accesul copiilor la școală în aceste vremuri dificile: ore dedicate pentru câte o materie la un anumit nivel pentru toți elevii și transmise pe site-ul sau pagina de Facebook a orașului, sistem unitar pentru toate instituțiile și dispozitive identice. De asemenea, s-au angajat împreună cu dascălii să ne ajute să găsim cele mai viabile și mai avantajoase oferte pentru device-urile ce vor fi achiziționate.
Reprezentanții elevilor au primit cu mare bucurie vestea și ne-au asigurat nu doar că s-au obișnuit cu școala online, ba chiar sunt încântați de noul sistem de predare.
Pentru următoarea ședință de lucru, primarul Aurelia Fedorca a solicitat să fie întocmită situația reală cu toți elevii care au sau nu dispozitive corespunzătoare și să se facă propuneri în privința caracteristicilor/dotărilor minimale cu care să fie echipate dispozitivele pentru a putea fi folosite în sistemul de învățare/ predare on-line, astfel încât niciun elev să nu fie dezavantajat.
”I-am rugat pe directorii școlilor să discute la nivelul fiecărei clase și să se asigure că este implicat în această decizie fiecare dascăl, fiecare părinte și fiecare copil”, a mai spus primarul orașului Negrești-Oaș.