pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

BAC 2021 | 55 de candidați au lipsit de la proba scrisă a profilului (matematică sau istorie) la sesiunea de toamnă

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

La probă scrisă E.c) a Examenului Național de Bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2021 au fost prezenți 282 de candidați din totalul de 337 de elevi înscriși.

Subiectele și baremul de corectare vor fi publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:

miercuri, 18 august - proba la alegere a profilului și a specializării 

joi, 19 august - Limba și literatura maternă.

Nu a fost eliminat niciun candidat.

Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data 31 august (până la ora 12:00). Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD), afișarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 3 septembrie.

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii