Printre condițiile predării cu prezență fizică se numără un procent de minimum 60% din personalul școlii vaccinat împotriva Covid-19. Mai departe, măsurile CNSU trebuie incluse în ordinul de ministru comun modificat care va fi gata tot astăzi, 5 noiembrie, au anunțat autoritățile.
Modificările CNSU care privesc școala:
”Art. 1 Se propune ca, pentru adaptarea modalității de desfășurare a cursurilor din cadrul unităților de învățământ la contextul epidemiologic actual, Ministerul Educației și Ministerul Sănătății să modifice Ordinul comun nr. 5.338/2.015/01.11.2021 Pagina 2 din 2 aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 cu modificările și completările ulterioare, în sensul prevederii următoarelor scenarii:
a) desfășurarea cursurilor zilnice, cu prezență fizică, la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent de minimum 60 % din personal este vaccinat;
b) desfășurarea cursurilor în regim online la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent mai mic de 60 % din personal este vaccinat;
c) desfășurarea cursurilor cu participarea fizică la nivelul tuturor unitățile de învățământ special indiferent de procentul de vaccinare al personalului.
Art. 2 Măsurile prevăzute la art. 1 produc efecte doar în situația aprobării lor prin Ordin comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății.
Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.”