Răspunzând apelului Asociației STEA, care a lansat o strângere de fonduri pentru constituirea unei biblioteci la Centrul de zi, aceștia s-au mobilizat și în doar două zile au donat banii necesari achiziționării colecției Mihai Eminescu, Opere complete, 11 volume, editura Național.
“Donațiile au fost, ca sumă, peste așteptările noastre deoarece timpul a fost scurt. Astfel, am avut bucuria să oferim și o lădiță cu produse de papetărie: creioane colorate, markere, truse de geometrie, pixuri și un top de hârtie deoarece știm că pentru activitățile de la Stea cu copiii sunt atât de necesare”, a afirmat Gigelia Silaghi, inițiatoarea acestei campanii.
Cei care au ales să se implice în această campanie sunt elevi din clasele IXE, XA, XC, XD, XE, XF, XIF, XIIA, XIID, XIIF; profesorii Csirak Mirabela, Cozma Georgeta, Bratosin Carmen, Groza Laura, Istrate Ramona, Mali Edit, Petrovai Diana, Popdan Gheorghe, Prodan Adriana, Seicean Delia, Silaghi Gigelia, Suiugan Maria și Anca Mateian. Acțiunea a fost organizată cu sprijinul directorului CN “Mihai Eminescu” – profesor doctor Natalia Boloș respectiv de directorului-adjunct Cherecheș Nicoleta.
“Gestul acestor elevi și profesori ne-a impresionat și ne-a încântat în egală măsură deoarece noi am încheiat recent un proiect finanțat de DJST iar unul dintre obiectivele acestuia a fost ca cei 15 tineri implicați în atelierele de meșteșugărit să confecționeze produse artizanale care au fost oferite sătmărenilor contra unor donații, banii urmând să fie folosiți pentru realizarea unei biblioteci la centru cu cărți noi pentru copiii din Sătmărel, adaptate pe diferite grupe de vârstă. Vă mulțumim din suflet pentru această inițiativă exemplară!”, a afirmat Diana Săvianu, asistent social.