astfel că în data de 31 mai, cinci dintre membrii rețelei au fost trimiși în judecată.
Rețeaua de trafic de droguri (cannabis) a fost inițiată și constituită în cursul anului 2012, de către un bărbat de 31 de ani din Satu Mare și avea raza de acțiune în municipiul reședință de județ. Furnizorii principali de stupefiante ai rețelei au fost cetățeni maghiari.
În activitatea de distribuire a drogurilor, inițiatorul rețelei a fost sprijinit de către alte cinci persoane, toate din Satu Mare, cu vârste între 26 și 39 de ani.
În urma administrării probelor existente la dosar, în cursul anului 2015 au fost efectuate șase percheziții domiciliare, în urma cărora au fost descoperite diverse cantități de droguri de risc (cannabis) și ustensile folosite la porționare și consum.
În urma audierilor, DIICOT a emis, în cursul anului trecut ordonanţe de reţinere pentru cinci dintre persoanele cercetate în această cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic și consum de droguri de risc (cannabis).
Cercetările au continuat cu bănuiții sub control judiciar până la data de 31 mai, când DIICOT –BT Satu Mare a dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată a cinci dintre persoanele cercetate și disjungerea cauzei față de o alta, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.