în parteneriat cu Instituția Prefectului -Județul Satu Mare, Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare și operatorii economici autorizați pentru desfășurarea activității de colectare a deșeurilor de ambalaje, organizează pe parcursul lunii aprilie ample campanii de conştientizare a populaţiei privind importanța și necesitatea colectării selective a deșeurilor reciclabile (hârtie și carton, plastic/metal, sticlă, DEEE).
Campania se adresează tuturor cetățenilor și are ca scop minimizarea cantităților de deșeuri depozitate la depozitul ecologic al județului Satu Mare, dar și creșterea gradului de recuperare a acestora, prin impulsionarea colectării selective a deșeurilor reciclabile la nivelul întregii comunități sătmărene.
Startul campaniei a avut loc în data de 07.04.2016 începând cu ora 10.00, la punctul de colectare selectivă amplasat în zona parcului UFO din cartierul Micro 17 din municipiul Satu Mare. La această primă acțiune au participat cei mai tineri cetățeni ai muncipiului, și anume Grupa Albinuțelor de la Grădinița nr. 33 din municipiul Satu Mare alături de cadrele didactice ale unității.
D-na Farkas Ramona - specialist în domeniul gestiunii deșeurilor din cadrul APM Satu Mare a prezentat tinerilor cetățeni ai municipiului ce este colectarea selectivă, cum se face corect și mai ales, de ce este important să separăm deșeurile de ambalaje de deșeurile menajere. Toate acestea au și fost puse în practică de fiecare preșcolar care a participat efectiv la toate etapele colectării selective: identificare -presare- depozitare deșeu în containerele amplasate în locurile special amenajate.
În partea a doua întâlnirii cu preșcolarii, având în vedere că sărbătorim încă evenimentul ecologic ”Luna Pădurii”, specialistul APM a tras un semnal de alarmă privind importanţa pădurilor nu doar din punct de vedere a unui aer curat ci şi ca habitat propice pentru pasărea „Dumbrăveanca”, specie pentru a cărei protecţie APM desfăşoară o amplă campanie în cadrul proiectului european LIFE Natura.
La finalul acțiunii din Parcul UFO, pentru sârguința și istețimea de care au dat dovadă, toți preșcolarii au fost recompensați cu materiale promoționale aferente campaniei.