pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Peste 450 de elevi din cinci unități de învățământ careiene, informați despre pericolul drogurilor

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Campania Zero la Mie- ediția a 2-a a debutat și la Carei, printr-un eveniment public ce s-a desfășurat la Castelul Karoly, epicentrul celor mai importante manifestări din comunitate. 

Evenimentul a fost organizat de inițiatorii campaniei, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare-Biroul Siguranță Școlară și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare, cu sprijinul Primăriei Municipiului Carei și al Poliției Municipiului Carei. 
La eveniment au fost invitați elevi, cadre didactice și părinți din toate liceele și școlile gimnaziale din localitate, dar activitățile au fost deschise și altor doritori, în special părinților dornici de informare. Specialiștii au interacționat cu participanții, au prezentat materiale video și au pus la dispoziția celor prezenți materiale informativ-preventive realizate în cadrul campaniei (flyere, autocolante, pixuri) dar și posibilitatea de a-și satisface curiozitatea în condiții de siguranță, testând ochelarii speciali care simulează o parte din efectele consumului de alcool/droguri. 
Peste 500 de persoane au fost prezente la eveniment, din care aproximativ 450 de liceeni și elevi de gimnaziu din 5 unități de învățământ care au răspuns prezent invitației: Liceul Teroretic Carei, Liceul Tehnologic Simion Bărnuțiu, Liceul Tehnologic Iuliu Maniu, Școala Gimnazială nr. 1 Carei și Școala Gimnazială Vasile Lucaciu.
Data evenimentului a coincis cu marcarea Zilei Naționale Fără Tutun, ceea ce a constitui un bun prilej pentru specialiști de a atrage atenția asupra pericolelor fumatului în rândul tinerilor, tutunul fiind nu doar un drog minor, care dă dependență și probleme de sănătate, dar și o poartă de intrare pentru alte droguri, fumătorii fiind mai predispuși să încerce și ,,altfel” de țigări. Infracțiunile legate de consumul de alcool și droguri au fost, de asemenea, un subiect de bază al zilei, de la traficul de droguri, la infracțiuni comise cu violență și până la comiterea de furturi și tâlhării pentru satisfacerea unor dependențe, sunt doar câteva ,,piste” prin care tinerii pot aluneca de la un consum aparent experimental și inofensiv, la infracționalitate și victimizare.
Campania Zero la Mie prevede activități de informare în licee având ca public țintă elevii din ultimii 2 ani de liceu, în perioada următoare specialiștii având deja programate o serie de activități în liceele careiene, ca urmare a bunei colaborări cu conducerea unităților de învățământ, consilierii școlari, mediatorii și autoritățile publice locale care susțin aceste demersuri.

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii