Lecție despre mediu oferită elevilor de la Școala Gimnazială Gherța Mică de comisarii Gărzii de Mediu Satu Mare

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Comisarii Gărzii de Mediu Satu Mare au participat miercuri, 25 aprilie, în cadrul proiectului educațional ”Pădurea Glasul Pământului – Garanția Vieții” în mijlocul elevilor de la Școala Gimnazială Gherța Mică, coordonați de directorul Nichituț Nicolae, educatoare, învățătoare și diriginte.  

Această acțiune s-a derulat cu ocazia desfășurării programului Săptămâna Verde, ocazie prin care elevii școlii au fost familiarizați cu problemele și factorii care contribuie la degradarea și poluarea mediului înconjurător, precum și cu instituțiile care sunt responsabile de reducerea, remedierea efectelor negative ale acestor factori și chiar sancționarea celor care poluează intenționat sau neintenționat mediul înconjurător, neținând cont de legislația în vigoare. 
Scopul acestei acțiuni a fost cultivarea spiritului de activiști pentru mediu, de implicare în acțiuni menite să protejeze mediul înconjurător, de a lua atitudine atunci când observă că în jurul lor se desfășoară activități care sunt neprietenoase cu mediul înconjurător. 
Acțiunea s-a bucurat din plin de aprecierea celor implicați,  a părinților, profesorilor și comunității locale.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii