Elevii pot folosi telefoanele mobile doar în anumite “spații autorizate explicit prin regulamentul intern al școlii”, mai scrie în noua lege.
În prezent, interdicția privind telefoanele mobile nu era trecută în legea Educației, ci doar în Regulamentul Cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), dar nu se preciza faptul că profesorii pot prelua telefoanele dacă elevul încalcă regula.
În noua lege a Educației, elevilor din clasele primare, gimnaziu și liceu le este în continuare interzisă folosirea telefonului mobil în timpul orelor, așa cum se întâmpla și până acum prin ROFUIP. Interdicția este valabilă și pentru învățământul preșcolar, adică la grădiniță, potrivit legii.
Diferența este că interdicția a fost trecută acum și în legea Educației și prevede că profesorii pot “prelua” telefoanele mobile sau orice alt echipament de comunicații electronice.
Acestea pot fi predate, după caz, părinților /tutorilor legali ai beneficiarilor primari minori sau elevilor, conform regulamentului intern al unității de învățământ. Nu se specifică însă concret, în ce situații profesorul poate preda telefonul elevului și când îl poate preda părintelui, la sfârșitul orei sau zilei, de exemplu.
De asemenea, în noua lege se precizează și faptul că elevii pot folosi telefoanele mobile în scopuri educative, în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ.
În cazul elevilor de liceu, rămâne la decizia școlii, în ce condiții li se interzice folosirea telefoanelor mobile. Acest lucru trebuie prevăzut prin regulamentul intern.
Ce prevede noua lege a Educației
Articolul 106:
(4) Utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicații electronice de către un elev este interzisă pe perioada desfășurării cursurilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ.
(5) În învățământul liceal, regulamentul intern al unității de învățământ poate interzice folosirea de către un elev a dispozitivelor menționate la alin. (3) în întreaga sau doar o parte din incinta unității de învățământ, precum și în timpul activităților care se desfășoară în afara acesteia.
(6) Prevederile alin. (4) și (5) nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească.
(7) Nerespectarea prevederilor alin. (4) și (5) poate duce la preluarea echipamentului de către personalul unității de învățământ în vederea predării, după caz, către părinți/tutori legali ai beneficiarilor primari minori sau elevi conform regulamentului intern al unității de învățământ.