În anul școlar 2023-2024, 410.000 de copii din medii defavorizate ar urma să primească tichetele educaționale de 500 de lei, după cum se arată în nota de fundamentare a unui proiect de ordonanță de urgență pus în consultare publică de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Până pe 5 octombrie, părinții acestor copii vor depune la școală o cerere, după cum se arată în proiectul de OUG. Acest lucru înseamnă că anul școlar a început fără ca elevii care au cel mai mare nevoie de acest sprijin să primească voucherele de 500 de lei.
Cursurile primul modul au început luni, 11 septembrie, și țin până vineri, 27 octombrie, potrivit calendarului oficial.
Luna trecută, într-un răspuns al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) pentru Edupedu.ro se arăta că, pentru anul școlar 2023-2024, tichetele educaționale de 500 de lei vor fi acordate pentru 300.000 de copii de grădiniță și elevi din medii vulnerabile.
În textul proiectului de ordonanță se arată că „sprijinul principal acordat este în valoare de 500 de lei, într-o tranșă unică în fiecare an școlar, începând cu anul școlar 2023-2024.”
Art. 5 – „(1) Măsurile auxiliare care se aplică în cadrul S.N.S.E.D. 2023-2027 pot include măsuri de educaţie cu privire la încurajarea frecventării şcolii, asigurarea igienei corporale şi a locuinţei proprii, orientare şcolară şi/sau profesională, sfaturi de gestionare a bugetului, facilitarea accesului la serviciile medicale, recomandări educaţionale şi culturale.”
Cine primește tichetele educaționale de 500 de lei în anul școlar 2023-2024
„a) copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar înscrişi în învăţământul de stat care îndeplinesc condiţiile, în luna iulie a fiecărui an, pentru obţinerea sprijinului educaţional acordat copiilor din familii defavorizate conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările şi completările ulterioare;
b) copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat primar înscrişi în învăţământul de stat primar care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul naţional de rechizite şcolare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite şcolare în anul şcolar 2001-2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară;
c) copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat gimnazial înscrişi în învăţământul de stat gimnazial, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul naţional de rechizite şcolare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite şcolare în anul şcolar 2001-2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară.”
Care sunt etapele
Potrivit proiectului de ordonanță de urgență, școlile informează părinții cu privire la condițiile de eligibilitate și solicită acestora completarea unei Cereri din care să reiasă componența familiei, astfel cum este definită la art.2 din Ordonanța Guvernului nr. 33/2001 aprobată prin Legea 126/2002, cu modificările și completările ulterioare:
Articolul 2 – (1) În sensul prevederilor art. 1, prin familie se înțelege soțul, sotia și copiii aflați în întreținere a acestora, care locuiesc și se gospodăresc împreună.
(2) Se asimilează termenului de familie și persoana singura cu copii aflați în întreținere, care locuiesc și se gospodăresc împreună.
După aceea, părinții care se încadrează în condițiile de eligibilitate depun la unitatea de învățământ o cerere Cerere de acordare a tichetului social pe suport electronic, în termen de 25 de zile calendaristice de la începutul cursurilor. Acest lucru înseamnă că, pentru anul școlar 2023-2024, cererile se depun de către părinți până pe 5 octombrie.
Datele și informațiile din Cererea părinților sunt introduse de școli în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România – denumit în continuare S.I.I.I.R, în termen de 5 zile calendaristice de la data de mai sus (după ce se încheie cele 25 de zile calendaristice de la începutul cursurilor).
Art. 6 – „(4) În vederea întocmirii listelor cu destinatarii finali, se utilizează aplicaţia informatică dezvoltată în acest sens de către Serviciul de Telecomunicații Speciale.”
Mai departe, Ministerul Educației, prin instituţiile aflate în subordinea/sub autoritatea sa, asigură și transmite, prin intermediul unui canal securizat prin intermediul S.I.I.I.R, către aplicația informatică a Serviciului de Telecomunicații Speciale, în termen de 30 de zile calendaristice de la data începerii cursurilor noului an școlar, baza de date cu copiii de grădiniță și elevii din clasele primare și gimnaziale. Baza de date conține numele şi prenumele, adresa de domiciliu, codul numeric personal, unitatea de învățământ din care provin, nivelul de școlarizare, precum și datele de identificare ale ambilor părinți sau părintelui singur/ reprezentantului legal sau reprezentanților legali, tutorelui/tutorilor, după caz, numele și prenumele și datele de identificare ale fraților și surorilor minori, potrivit proiectului de OUG.
După ce aplicația informatică a Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) colectează datele de mai sus, acestea sunt prelucrate și structurate, în mod automat, de către aplicaţia informatică și rezultă lista cu potențialii destinatari finali.
În continuare, datele și informațiile din lista cu potențialii beneficiari finali sunt interogate prin intermediul aplicației informatice a STS la Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor și la Inspectoratul General pentru Imigrări din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, după caz, pentru validarea codurilor numerice personale și a inițialelor numelor și prenumelor menționate în cererea părinților.
După validarea codurilor numerice personale și a inițialelor numelor și prenumelor ale copiilor, ale părinților sau părintelui singur/ reprezentantului legal sau reprezentanților legali, tutorelui/tutorilor potențialilor destinatari finali, aplicația informatică a STS interoghează codurile numerice personale în bazele de date disponibile la Ministerul Finanțelor și la Agenția Națională de Administrare Fiscală în vederea obţinerii mediei veniturilor pe care membrii familiei în cauză le realizează.
În urma procesării interogărilor de mai sus, datele din lista cu potențialii destinatari finali se completează cu informații privind venitul mediu net lunar pe membru de familie şi un câmp de observaţii în care este menţionat rezumatul interogărilor, după cum se arată în documentul consultat.
Ca urmare a colectării în aplicația informatică a STS a datelor de la Ministerul Finanțelor, acestea sunt prelucrate și structurate, în mod automat, de către aplicația informatică și rezultă lista cu destinatarii finali eligibili.
Art. 6 – „(12) Lista cu destinatarii finali va fi transmisă de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi poate fi accesată de către beneficiar, prin intermediul aplicației informatice prevăzute la alin. (4) în termen de 10 zile lucrătoare de la data prelucrării și structurării bazei de date, prevăzute la alin (10).
(13) Lista copiilor care nu îndeplinesc condițiile de eligibilitate în ceea ce privește venitul mediu net lunar pe membru de familie poate fi accesată de către beneficiar și de unitățile de învățământ, prin intermediul aplicației informatice menționată la alin. (4), în termen de 10 zile lucrătoare de la data procesării interogărilor prevăzute la alin. (8) (datele de la Ministerul Finanțelor – n.red).
(14) Lista cu destinatarii finali se actualizează, în cursul anului școlar în care se acordă sprijinul, ori de câte ori situația o impune, iar rezultatul interogărilor menționate la alin. (8) este disponibil în termen de 10 zile lucrătoare de la data operării în aplicația informatică a fiecărei actualizări.
Modelul de Cerere standard se aprobă se aprobă prin ordinul ministrului investițiilor și proiectelor europene, în termen de 10 zile de la data aprobării prezentei ordonanțe de urgență, se arată în document.
Cum ajung tichetele educaționale la elevi
Art. 7 – „(5) Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în calitate de beneficiar, asigură coordonarea distribuirii măsurii de acordare de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional de la unitatea emitentă către inspectoratele şcolare/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Art. 8 – (1) Unitatea emitentă asigură livrarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate către Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, conform listelor finale ale destinatarilor finali eligibili comunicate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de beneficiar.
(2) Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti distribuie tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional către unitățile de învățământ din care provin destinatarii finali împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate.
(3) Unitățile de învățământ din care provin destinatarii finali transmit părintelui/reprezentantului legal/tutorelui destinatarului final tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate pe raza teritorială unde aceștia își au domiciliul sau reședința.
(4) Pentru destinatarii finali nedeplasabili, unitățile școlare au obligația de a asigura serviciul de livrarea a tichetului electronic la domiciliul sau reședința acestuia.
(5) Unitățile de învățământ actualizează săptămânal repartizarea tichetelor sociale pentru sprijin educațional către destinatarii finali în interfața web din aplicația informatică prevăzută la art. 6 alin.(4).”
Art. 9 – „(1) Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional se emit numai de către unitățile autorizate de Ministerul Finanțelor, denumite în continuare unități emitente.”
Despre valoarea tichetului educațional
Art. 11 – „(1) Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru sprijin educațional pentru destinatarii finali în cadrul S.N.S.E.D. 2023-2027 este de 500 de lei, se acordă într-o singură tranşă anual şi va putea fi utilizat în anul şcolar în care se acordă în intervalul anilor școlari 2023 – 2027, în conformitate cu obiectivele Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 şi în limita fondurilor disponibile cu această destinaţie.
(2) Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional emise nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.
(3) Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional pot fi utilizate doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate și numai pentru achiziționarea serviciilor de sprijin educațional pentru care au fost emise.
(4) Se interzice unităților afiliate acordarea unui rest de bani la tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional.
(5) Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional vor fi alimentate la începutului anului școlar sau pe parcursul anului școlar în care se acordă sprijinul, exclusiv cu valoarea nominală prevăzută la alin. (1), respectiv cu valoarea tichetelor sociale pentru sprijin educațional acordate.”
Ce conține tichetul de sprijin educațional, potrivit proiectului de OUG
Art. 12 – „(1) Fiecare tichet social pe suport electronic pentru sprijin educațional este valabil numai dacă are înscris numărul sub care a fost înseriat de către unitatea emitentă și va conține următoarele informații înscrise pe suportul electronic sau stocate într-un alt mod în acesta:
a) numele și adresa emitentului şi datele sale de identificare;
b) perioada de valabilitate a suportului electronic;
c) numele, prenumele și codul numeric personal al destinatarului final eligibil/unui părinte/reprezentant legal/tutore;
d) interdicția de a fi utilizat pentru alte scopuri decât cel pentru care a fost emis.
(2) Destinatarul final eligibil poate utiliza tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional numai în rețeaua unităților afiliate, pe baza actului de identitate al părinților/reprezentantului legal/tutore.
(3) Tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.”
sursa: edupedu.ro