pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Bacalaureat 2025: Data până la care se poate face echivalarea competențelor digitale și lingvistice, la examen. Calendar

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Elevii din clasele XII-XIII își pot echivala probele de competențe digitale și lingvistice până în 6 iunie.

Prevederea este în calendarul examenului de Bacalaureat, publicat prin Ordinul Ministerului Educației nr. 6481/2024.
Reamintim că anul viitor probele de competențe vor fi organizate în perioada ianuarie-februarie, iar cele scrise în iunie 2025.
„În cazul în care elevii au promovat examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine și examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale, acestea se pot recunoaște și echivala cu probele de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal, respectiv de evaluare a competențelor digitale, din cadrul examenului de bacalaureat, până în data de 6 iunie 2025”, prevede ordinul citat.
Cum se organizează probele de competențe
În perioada 16-20 decembrie, candidați se pot înscrie la probele A, B, C și D din cadrul examenului național de bacalaureat 2025, adică probele de competențe:
evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
evaluarea competențelor digitale – proba D
evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C.
Acestea se organizează la nivelul unității de învățământ, astfel încât fiecărei probe de evaluare a competențelor să i se aloce un interval de maximum 3 zile lucrătoare.
Elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate, care nu pot participa la probele A, B, C și D din cadrul examenului național de bacalaureat – 2025 în perioada 27 ianuarie-7 februarie 2025, le pot susține în perioada 30 mai – 4 iunie 2025.
Calendar Bacalaureat 2025
16-20 decembrie 2024: înscrierea candidaților pentru susținerea probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat – 2025
27-29 ianuarie 2025: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
29-31 ianuarie 2025: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
3-5 februarie 2025: evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
5-7 februarie 2025: evaluarea competențelor digitale – proba D
30 mai – 4 iunie 2025: susținerea probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat – 2025 pentru elevii prevăzuți la art. 18 alin. (3) din ordin
2-6 iunie 2025: înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
6 iunie 2025: încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
20 iunie 2025: afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14.00-18.00)
23-24 iunie 2025: vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
30 iunie 2025: afișarea rezultatelor finale

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii