Peste 60.000 de elevi din clasa a IX-a din țară, inclusiv din Satu Mare, au fost testați, în anul școlar anterior, la română și matematică.
Ministerul Educației a publicat rezultatele testărilor, iar rezultatele indică faptul că majoritatea au probleme de a înțelege componente ale materiilor.
Rezultatele sunt la „Testare inițială standardizată la disciplina Limba și literatura română pentru elevii clasei a IX-a din liceele participante la Proiectul privind Învățământul Secundar din România (ROSE)”.
Proiectul și-a propus evaluarea nivelului de competențe de Matematică și Limbă și literatură română ale tuturor elevilor de clasa a IX-a din liceele eligibile ROSE. Focusul a fost pus pe detectarea problemelor de învățare și a felului în care acestea se transmit / amplifică succesiv de la un an la altul prin neînțelegerea materiei și a unor dimensiuni specifice ale acesteia, în clasele 5-8 (gimnaziu).
Testarea urmărește rezultatele învățării și cunoștințele dobândite în învățământul secundar inferior (clasele V-VIII), luând în considerare competențele și conținuturile asociate conform prevederilor programei școlare.
Rezultate slabe la testele ROSE. Cum au fost testați elevii
Testările au fost la elevii de clasa a IX-a din liceele incluse în proiect, din materia de clasa a VIII-a. Dintre aceștia, au fost identificați elevii cu probleme de stăpânire a materiei (scor de 60 sau mai mic) și testați din materia de clasa a VII-a. Similar, au fost testări din materiile celorlalte clase de gimnaziu.
Testele la Limba și literatura română au fost susținute în perioada octombrie-noiembrie 2023.
În anul școlar 2023/2024 au fost înscriși 143.905 elevi în clasa a IX-a. Dintre aceștia, 79.020 elevi(54,91%) provin din cele 874 licee participante la proiectul ROSE. La testările din 2023 au participat 804 licee, însumând în total 76.080 elevi. Dintre aceștia, au fost testați la Limba și literatura română 62.697 elevi (82,41%).
Rezultate slabe la testele ROSE. Concluziile testării
Scorul mediu de 48,66 obținut pentru materia de clasa a 8-a este mic. Pe măsură ce nivelul materiei trece spre clasa anterioară, crește și scorul mediu, ajungând pentru materia de clasa a 5-a la 55,74%.
78% din elevii testați cu materia de clasa a 8-a (pentru care limba română este limba maternă) sunt în categoria de funcționalitate limitată și risc (C, D sau E). Adică elevii stăpânesc minimal sau deloc noțiuni de bază la limba română și au dificultăți mari în a înțelege componente ale materiei de clasa a IX-a, notează edupedu.ro
Pe măsură ce nivelul materiei testate este redus, trecând prin clasele 7, 6 și în cele din urmă 5, scade și ponderea elevilor din zonele de funcționalitate redusă și risc până la 15% în cazul materiei de a 5-a.
Sunt elevi de nivel de început de liceu care nu se descurcă cu materia de clasa a 5-a.
„Lipsa de control asupra unor elemente din materie se comportă ca un balast care se amplifică de la an la an. Fenomenul pare să crească amplificat de la o clasă la alta având cel mai puternic salt în clasa a 8-a”, mai prevede raportul.
„Dificultățile elevilor au o componentă istorică. Pentru orice abordare menită să îi ajute pe aceștia să devină funcționali, aceasta nu poate fi ignorată. Un elev ”dezastru” la materia de clasa a 8-a este așa pentru că avea deja dificultăți serioase cu bazele conceptelor care se pun în clasa a 7-a, a 6-a sau poate chiar a 5-a. Remedierea problemelor sale trebuie în primul rând să se concentreze pe consolidarea acestei fundații – pentru că fără aceasta, oricât de mult efort și timp s-ar investi în parcurgerea / repetarea / explicarea tematicilor de nivel superior, rezultatele vor fi triviale și probabil volatile” – este concluzia pe scurt.
Rezultate slabe la testele ROSE. Rezultate pe județe
Distribuția mediilor pe județe la nivel național arată că scorurile mai mari par a se concentra mai mult în județele din centrul țării, Transilvania și Maramureș și respectiv Dobrogea, plus o parte din sudul
La nivelul clasei a 8-a, Sălaj, Tulcea și Hunedoara au cele mai mari scoruri. Oltenia și Muntenia – incluzând București și Ilfov – arată în mod consistent scoruri medii mai slabe – cu cele mai mici medii în Mehedinți, Ilfov și respectiv Caraș Severin. Mehedinți este singurul județ cu scor mediu sub 40.
Top medii:
Sălaj (54,77)
Tulcea (53,05)
Hunedoara (52,88)
Satu Mare (52,51)
Brașov (52,26).
Cea mai mică medie: Mehedinți (37,92). Ilfov are 43,97 și Caraș-Severin 44,41. Bistrița-Năsăud are 44,62 și Timiș 45,24.
Situația la testările din materia celorlalte clase de gimnaziu
La nivelul clasei a 7-a Brașov, Cluj și Sălaj au cele mai mari scoruri în timp ce Oltenia și Muntenia – incluzând București și Ilfov – arată în mod consistent scoruri medii mai slabe – cu cea mai mică medie în Mehedinți – singurul județ cu scor mediu sub 40 la clasa a 7-a.
La nivelul clasei a 6-a Sălaj, Tulcea și Brașov au cele mai mari scoruri în timp ce Oltenia și Muntenia – incluzând București și Ilfov – arată în mod consistent scoruri medii mai slabe – cu cele mai mici medii în Ialomița, urmată de Mehedinți și Covasna.
La nivelul clasei a 5-a Sălaj, Tulcea și Sibiu au cele mai mari scoruri în timp ce Oltenia și Muntenia – incluzând București și Ilfov – arată în mod consistent scoruri medii mai slabe. Cele mai mici medii sunt întâlnite în Covasna, Ialomița și Dâmbovița.
Elevii de clasa a IX-a testați la matematică din materia de clasa a VIII-a au avut un scor mediu de 37,53, echivalentul notei 3,75.