La nivelul județului Satu Mare, vor fi numiți în funcție, pentru o perioadă de 4 ani, 88 directori și 32 directori adjuncți. După validarea rezultatelor finale, în unitățile de învățământ din județ, au rămas vacante 47 funcții de director și 25 funcții de director adjunct.
În data de 21 decembrie, inspectoratul școlar județean va emite deciziile de încetare a detașării în interesul învățământului pentru directorii în funcție la acest moment, începând cu data de 9 ianuarie 2017 și vor fi emise deciziile de numire pentru funcțiile de director/director adjunct, începând cu data de 9 ianuarie 2017, pentru candidații care au promovat concursul.
Tot în data de 21 decembrie, pentru cele 72 funcții rămase vacante, vor fi aprobate deciziile de numire prin detașare în interesul învățământului până la organizarea concursului, începând cu data de 9 ianuarie 2017, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar 2016-2017. Potrivit metodologiei de concurs, în aceste funcții nu vor fi numite persoanele care până la organizarea concursului au ocupat poziții de director sau de director adjunct în unitatea de învățământ respectivă și nu au participat la concurs, respectiv persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise.
În perioada 21 decembrie 2016 - 6 ianuarie 2017 inspectoratul școlar județean se va asigura că la nivelul unităților de învățământ, la care este necesar, sunt revizuite încadrarea cu personal didactic și orarul. Pentru repartizarea cadrelor didactice afectate de revenirea foștilor directori/directori adjuncți la catedrele rezervate în urma încetării detașării în interesul învățământului și a orelor rezervate ca urmare a numirii în funcție, vor fi organizate ședințe publice, a căror grafic de desfășurare va fi publicat în timp util pe site-ul inspectoratului școlar județean.